După mai multe solicitări privind regimul lui alimentar, cererea i-a fost aprobată, iar acum beneficiază de meniul atât de drag vedetelor de la Hollywood şi nu numai. Bout este adeptul unei diete vegan (strict vegetariană), mănâncă doar produse vegetale, fără ouă şi lapte. Acesta este motivul pentru care el şi familia sa s-au plâns în mod repetat de probleme cu alimentaţia. Închisorile americane garantează respectarea unei diete din motive medicale, credinţe religioase sau convingeri etice.
"Viktor nu s-a plâns niciodată de lipsă de hrană, numai că nu mânca ceea ce i se aducea. De exemplu, în timpul procesului (care a durat mai bine de trei săptămâni) la prânz i s-a oferit un sandviş cu şuncă şi jumătate de litru de lapte. Trebuie să înţelegeţi că aceste produse sunt de netolerat pentru el", a încercat să explice presei americane avocatul Garkuşa.
Acum dieta lui Bout la închisoarea din New York se bazează strict pe alimente vegetale - cereale, fructe şi seminţe. "Viktor a fost vizitat de şeful bucătăriei închisorii şi a fost întrebat în legătură cu preferinţele sale culinare. În fiecare zi i se aduc trei mere şi două portocale", a mai spus avocatul.
Curtea de juri din SUA l-a recunoscut pe Bout, arestat în 2008 în Thailanda, vinovat la toate capetele de acuzare - conspiraţie în vederea uciderii de americani şi oficiali americani, încercarea de achiziţionare şi vânzare de rachete, sprijin pentru terorişti, prin cooperare cu gruparea columbiană FARC.
Sentinţa în cazul celebrului traficant de arme rus urmează să fie pronunţată în data de 8 februarie, potrivit Agerpres.ro.