La fața locului s-au deplasat imediat echipe de salvare, unele utilizând serviciile elicopterului. Operațiunea de salvare continuă, iar autoritățile încearcă să stabilească cu exactitate victimele sau pagubele produse de calamitate.

Între timp, inspectorul general de poliție din Kashmir, Vijay Kumar, a declarat reporterilor că operațiunile de salvare ale diferitelor agenții sunt în desfășurare, situația este sub control și răniții sunt transportați cu aer pentru a fi tratați. 

Oficialii au spus că în urma ruperii de nori, apa a crescut deasupra peșterii. Vineri mai devreme, autostrada națională strategică Jammu-Srinagar a fost blocată de alunecări de teren și nămol declanșate de ploaie în multe locuri, afectând trecerea pelerinilor către cele două tabere de bază din Valea Kashmirului.

Potrivit bilanțului transmis de autorități, până acum 15 persoane au murit, iar alte 40 sunt căutate.

Templul Amarnath este un altar hindus situat în Jammu și Kashmir, India. Peștera este situată la o altitudine de 3.888 m. Altarul reprezintă o parte importantă a hinduismului.

Peștera, situată în Valea Lidder, este înconjurată de ghețari, munți înzăpeziți și este acoperită cu zăpadă cea mai mare parte a anului, cu excepția unei scurte perioade de timp vara, când este deschisă pelerinilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.