CFR Călători reia din iunie circulația trenului direct către orașele Varna și Sofia din Bulgaria, respectiv către Istanbul/Halkali din Turcia. Măsură este menită să vină în sprijinul turiștilor români pe perioada sezonului estival.
Cuprins:
Circulația trenului internațional „România” va asigura, în perioada 12 iunie – 12 octombrie 2026, legături directe zilnice între București și destinații din Bulgaria și Turcia.
„Astfel, din 12 iunie 2026, călătorii vor putea ajunge direct la Varna, iar din 13 iunie vor fi disponibile și conexiunile directe către Sofia și Istanbul/Halkali. Prin aceste rute internaționale directe, CFR Călători vine în sprijinul pasagerilor care aleg să își petreacă vacanțele sau concediile în Bulgaria și Turcia, oferind o variantă de călătorie confortabilă și accesibilă”, a transmis CFR Călători. într-un comunicat.
Pentru Varna, un oraș din nord-estul Bulgariei, situat pe malul Mării Negre, programul de circulație al trenurilor este:
Prețul unui bilet București Nord – Varna sau retur, la clasa a 2-a, este de 27 euro.
Pentru Sofia, capitala Bulgariei, a fost stabilit următorul program:
Prețul unui bilet București Nord – Sofia sau retur, la clasa a 2-a, este de 33,6 euro.
Pentru Istanbul, stația Halkali (cea mai vestică stație din Istanbul), programul este:
Prețul unui bilet București Nord – Istanbul/Halkali sau retur, la vagon cușetă cu 4 locuri, este de 57,8 euro.
Biletele pentru călătoriile internaționale pot fi cumpărate cu până la 90 de zile în avans din stațiile și agențiile CFR Călători deschise traficului internațional, precum și online, direct de pe site-ul companiei din secțiunea de cumpărare în trafic internațional https://bileteinternationale.cfrcalatori.ro/ro/booking/search.
„Pentru destinațiile din Bulgaria și Turcia, biletele pot fi ridicate din gară sau livrate prin curier pe teritoriul României. În cazul călătoriilor către Bulgaria, biletele pot fi primite și în format PDF (A4RT), direct pe telefonul mobil. De asemenea, pentru călătoriile în Bulgaria și Turcia poate fi utilizată și oferta Interrail, atât în varianta continuă, cât și flexi. Biletele Interrail sunt disponibile la casele de bilete din stațiile și agențiile CFR Călători cu vânzare în trafic internațional”, potrivit sursei citate.
Nerasist 28.05.2026, 23:48
Ideea de transport în comun, înseamnă că trebuie să fie mai ieftin. Daca este și electric, trebuie sa fie și mai ieftin. Dar de la 3 persoane in sus, este mai ieftin cu automobilul.