Cuprins:
Fan al echipei de baseball Chicago White Sox
Noul Papă este fan al echipei de baseball Chicago White Sox. Suporterii sărbătoresc acum o victorie spirituală împotriva rivalilor din oraș, Chicago Cubs.
Cubs a încercat să revendice primul punct, afișând pe stadionul Wrigley Field mesajul: „HEY CHICAGO, E FAN CUBS!”
Fratele Papei, John Prevost, a declarat postului local WGN: „A fost mereu fan Sox”.
Papa Leo al XIV-lea este, de asemenea, fan al echipei de fotbal Alianza Lima, din capitala Perului, care ocupă în prezent locul cinci în Liga 1.
Este și jucător de tenis. Potrivit publicației italiene La Gazzetta dello Sport, „cei care îl cunosc” spun că Papa „este un competitor de temut”.
Într-un interviu acordat site-ului ordinului său augustinian, cu ocazia ridicării sale la rangul de cardinal, a spus:
„Mă consider un amator destul de bun la tenis. De când am plecat din Peru am avut puține ocazii să mai joc, așa că abia aștept să revin pe teren”.
Grădinarul Bisericii
Ca student la matematică la Universitatea Villanova din Philadelphia, a lucrat ca grădinar la o biserică locală.
„Cât era la facultate, avea un mic job part-time ca îngrijitor al unuia dintre cimitirele noastre parohiale”, a spus zâmbind arhiepiscopul orașului, Nelson J. Perez.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_37af698838828869b1e1b8074a892088.webp)
Carnea de capră, printre mâncărurile preferate
Papa Leon și-a găsit vocația printre cei săraci și marginalizați din Peru, unde a și obținut cetățenia în 2015.
„Îi plăceau carnea de capră, rața cu orez și ceviche-ul, acestea erau mâncărurile lui preferate”, a declarat episcopul de Chiclayo, Edison Farfan.
În ultimii ani, Peru a devenit o destinație culinară populară, iar preparatele precum ceviche – pește marinat în citrice, servit rece, s-au răspândit global.
Totuși, potrivit lui Farfan și altora, misiunea lui Prevost s-a concentrat pe sprijinirea celor aflați în sărăcie și excluși din societate.
Prezența în social media
Papa Leon nu este primul pontif care postează online. Benedict al XVI-lea a inaugurat contul @Pontifex în 2012, dar este primul cu o istorie activă în rețelele sociale, analizată de susținători și critici deopotrivă.
Deși președintele american Donald Trump a salutat alegerea lui Prevost ca „o onoare pentru SUA”, extremiștii de dreapta de pe platforma X a lui Elon Musk l-au denunțat rapid ca fiind un „PAPĂ MARXIST WOKE”.
Postările lui Prevost sugerează că noul Papă s-ar putea afla pe un curs de coliziune cu administrația Trump în privința politicilor dure antiimigrație.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_411b003c192726de56dafe99e338ff59.jpg)
A criticat viziunea vicepreședintelui JD Vance, care a susținut că cei creștini ar trebui să-și iubească familia, vecinii, comunitatea și concetățenii.
La 3 februarie, cu trei luni înainte de alegerea sa, Prevost a distribuit un articol intitulat: „JD Vance greșește: Iisus nu ne cere să ierarhizăm iubirea față de ceilalți”.
În cei 14 ani de activitate pe X, a postat de peste 400 de ori despre teme sensibile: rasism, abuzuri sexuale în rândul clerului, Covid-19 și invazia Rusiei în Ucraina.
A criticat, de asemenea, politicile antiimigrație ale lui Trump, redistribuind un articol din 2017 care le numea „un moment întunecat din istoria SUA”.
Vorbește fluent spaniola
În martie, Trump a desemnat limba engleză ca limbă oficială a Statelor Unite. Două luni mai târziu, primul Papă american s-a adresat mulțimii din Vatican în italiană, latină și spaniolă.
Noul Papă, Leon al XIV-lea, a lansat un apel puternic pentru ca Biserica Catolică să contracareze „cu disperare” lipsa de credință, în cadrul primei sale slujbe oficiate, vineri, la Vatican.
De asemenea, în vârstă de 69 de ani, el este și un geniu academic, licențiat în matematică, un domeniu rar întâlnit în rândul călugărilor și al ierarhiei bisericești, și vorbește șapte limbi străine.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d0ef0a283cc1be265c01c6c57a895fd3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_bfb3b8675ac401fa9b627f2a66817c94.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_b305aac270c58a785b5a2f0410a948b0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_504ee18886cbbd6c02ec6c5c54a67344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_3b2ddd42d866d833a6e31317846d6641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9bc4cca1ac02811adfd64219d22c3aa4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_75211c78deb133878bc0bd68a52d0007.jpg)