Cuprins:
„Fiecare dintre voi a depăşit, cu ceva timp în urmă, graniţa care separă activistul îngrijorat de fanatic”, a spus judecătorul Christopher Hehir în momentul citirii sentinţei.
„V-aţi autoproclamat arbitrii unici a ceea ce trebuie făcut pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice”, a adăugat el, relatează Agerpres.
Roger Hallam, unul dintre fondatorii Just Stop Oil (JSO) şi al Extinction Rebellion, în vârstă de 57 de ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare.
Alţi patru militanţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 58 de ani, au fost condamnaţi la patru ani de închisoare.
Acțiunile au costat poliţia 1,1 milioane de lire sterline
Toți au fost găsiţi vinovaţi de conspiraţie în scopul tulburării liniştii publice. Astfel, cu prilejul unei întâlniri pe Zoom, în noiembrie 2022, militanţii au ajuns la o înţelegere în vederea organizării unei manifestaţii care să perturbe circulaţia pe autostrada M25, care înconjoară Londra.
Zeci de militanţi JSO au participat la această acţiune şi au urcat pe pasarelele de deasupra acestei axe rutiere timp de patru zile consecutive. Poliţia a fost nevoită să întrerupă traficul.
Acuzarea a menționat că aceste acțiuni au costat poliţia din Londra peste 1,1 milioane de lire sterline. Peste 700.000 de conducători auto au fost afectaţi, iar traficul pe M25 a fost perturbat timp de peste 120 de ore.
„O obscenă pervertire a justiţiei“
După citirea sentinţei, gruparea Just Stop Oil, care solicită guvernanţilor să suspende toate licenţele şi autorizaţiile noi pentru petrol şi gaze, a denunţat „o obscenă pervertire a justiţiei”.
„Ce vom face în faţa acestei represiuni? Vom continua neînfricaţi. Suntem solidari. Vom continua să ne luptăm – într-un mod nonviolent”, a adăugat gruparea într-un comunicat.
„Este o zi sumbră pentru dreptul de a protesta, un pilon important al democraţiei noastre”, a reacţionat Greenpeace.
FOTO: Hepta
gigiladrea • 19.07.2024, 13:38
de ce nu li s-au imputat pagubele inclusiv ale cetatenilor si firmelor de multe milioane ? asa ar fi fost corect daca e ca la noi scapa dupa 2 ani si o iau de la capat
popav • 19.07.2024, 00:10
În sfârșit! Bravo Anglia! Sper că și alții vor proceda la fel în situații similare.