China

Donald Trump a amenințat că va crește valoarea bunurilor chineze care ar fi impozitate la intrarea în SUA la un total de 450 de miliarde de dolari, marea majoritate a importurilor din China, dacă țara asiatică își amplifică riposta la deciziile americane.

Totuși, pentru moment, suma este, în prezent, de 50 de miliarde de dolari în importuri chinezești. Administrația americană s-a angajat să impoziteze până la 25% aceste bunuri, pentru a compensa la rândul ei, furturile de tehnologie și proprietate intelectuală comise de China.

Ca răspuns, Beijingul a spus că va introduce, la rândul său, ”tarife identice” și a catalogat drept ”șantaj” ce face SUA.

Statele Unite au impus deja în mod unilateral taxe de 25% la importurile de oțel și de 10% la cele de aluminiu, indiferent de sursă, afectând astfel și China.

Administrația condusă de Donald Trump dorește să își reducă deficitul comercial față de Beijing, care este, în prezent, de 375 de miliarde de dolari.

Uniunea Europeană

Blugi, burbon, Harley Devidson: UE a impozitat zeci de mărfuri din SUA, începând de vineri, ca răspuns la tarifele americane pentru oțelul și aluminiul din Europa.

Măsura a fost adoptată în unanimitate de către cele 28 de state și vizează compensarea a 2,8 miliarde de euro din daunele generate de taxele impuse de SUA.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

Pe viitor, alte produse americane ar putea fi taxate și de UE, cu până la 3,6 miliarde de euro.

Europenii se tem de o escaladare dacă Washingtonul decide să își pună în aplicare amenințarea cu impozitarea autoturismelor importate, o perspectivă care face să se înfioare puternica industrie auto germană. Volkswagen și Daimler și-au revizuit deja în scădere previziunile privind câștigurile, invocând tensiunile comerciale.

Canada și Mexic

Președintele SUA a avertizat că acele critici recurente ale primului ministru canadian Justin Trudeau vor costa scump Canada. Trudeau a spus că taxele vamale impuse de SUA sunt jignitoare. Canada a anunțat punerea în aplicare a propriilor represalii pentru luna iulie.

După anunțul făcut de Trump cu privire la taxele pentru oțel și aluminiu, Mexicul a decis să impună taxe vamale echivalente ”pe diverse produse” importate din SUA, inclusiv oțel, fructe și brânzeturi.

În plus, negocierile dintre Washington, Mexico City și Ottawa privind modernizarea Acordului de comerț liber din America de Nord, în vigoare din 1994, trenează, informează Hotnews.

Rusia

Și țara condusă de Vladimir Putin este afectată de creșterea taxelor pe oțel. Rusia a informat OMC că este gata să ia măsuri de represalii împotriva SUA. Moscova estimează că prejudiciul este cauzat de aceste impozite este de 538 milioane de dolari.

Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament
Recomandări
Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament

Relațiile comerciale dintre cele două țări sunt marcate, dincolo de acest conflict, de sancțiunile impuse de SUA împotriva mai multor personalități și entități, care au fost acuzate de participarea la „atacurile” Moscovei împotriva „democrațiilor occidentale”.

Iran

Washingtonul și-a anunțat, la începutul lunii mai, retragerea din acordul nuclear iranian și a decis să își restabilească sacțiunile împotriva Teheranului și a tuturor companilor care au legături cu Republica Islamnică.

SUA au acordat acestora o perioadă de 90 până la 180 de zile pentru a se retrage din Iran. Primul tren de reinstituire a sancțiunilor, stabilit pentru 6 august, va viza automobilele și aeronautica civilă. Pe 4 noiembrie vor urma energia și finanțele.

Grupul francez Total a anunțat că va renunța la un mare proiect gazier început în iulie 2017 în Iran, dacă nu obține o derogare din partea autorităților americane. Constructorul PSA și-a anunțat deja retragerea din Iran.

Japonia

Niponii sunt deja afectați din luna martie de impozitele pe oțel, iar Japonia a informat Organizația Mondială a Comerțului că vrea să impună o taxă de 50 de miliarde de yeni pentru mărfurile americane ca represalii.

Cu toate acestea, pentru Japonia, principala îngrijorare reprezintă amenințarea cu impozitarea tuturor importurilor de mașini. Astfel de măsuri ”ar provoca turbulențe serioase pe piețele internaționale”, au avertizat autoritățile nipone într-un comunicat comun cu Uniunea Europeană.

Starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan. Cel mai prost rezultat din ultimii 20 de ani
Recomandări
Starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan. Cel mai prost rezultat din ultimii 20 de ani

Coreea de Sud

Casa Albă a anunțat, pe 1 mai, că și-a finalizat acordul de liber schimb cu Seulul, punând astfel capăt unui conflict comercial cu Coreea de Sud.

În virtutatea acestui acord, Seulul acceptă să își deschidă, în continuare, piața auto pentru producătorii de automobile din SUA. De asemenea, el a fost de acord să își reducă cu 30% exporturile de oțel din SUA.


CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV/ Ioana Ginghină s-a pregătit pentru o noapte incendiară, dar…: “Era patul plin de plicuri și de bani”


 

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, surpriză totală după numărarea voturilor din 98% din secții! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, surpriză totală după numărarea voturilor din 98% din secții! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI