Cine este Ion Iordache, deputatul PNL care vrea legalizarea prostituției în România și cere ca bordelurile „să fie la distanţe clare faţă de şcoli”

 4 comentarii
Ion Iordache, deputat PNL ține mâna dreaptă sus, în fața sa fiind un microfon

Deputatul PNL Ion Iordache a iniţiat un proiect de lege pentru legalizarea prostituției în România. El susține că a ales „reglementarea în locul ipocriziei”.

Cine este deputatul Ion Iordache

Ion Iordache este deputat PNL de Gorj, fiind ales în funcție în decembrie 2024, având și un mandat de senator în perioada 2020-2024. El este și președinte al filialei județene PNL Gorj. Potrivit „Jurnalul”, politicianul liberal este cunoscut ca fiind „latifundiarul Parlamentului”, căpătând chiar și porecla de „Iordache - două județe”.

El avea în proprietate, împreună cu soția sa, potrivit unei declarații de avere din 2025, peste 12 milioane de metri pătrați de terenuri amplasate pe raza județelor Gorj și Mehedinți.

De asemenea, una dintre companiile înființate de Ion Iordache a continuat și în 2025 să deruleze contracte importante cu instituțiile statului, în special de lucrări de drumuri. Publicația citată a centralizat, începând cu anul 2018, nu mai puțin de 45 de contracte de lucrări din fonduri publice atribuite de o companie națională, 28 de primării sau mai multe consilii județene firmei Ydail Construct SRL, în valoare totală de 682.237.476,42 de lei, cu tot cu TVA.

Firma a fost înființată, în anul 2002, de către actualul deputat Ion Iordache, împreună cu soția sa, și a fost cedată unor apropiați în anul 2008. În 2020, societatea a fost recuperată, prin intermediul lui Dragoș Alexandru Iordache, fiul parlamentarului PNL, care a preluat 94% din capitalul social.

Printre cele mai frecvente afaceri pe bani publici derulate de această companie sunt cele încheiate cu Consiliul Județean Gorj, sau cu alte autorități locale de pe raza județului Gorj.

Proiect de lege pentru legalizarea prostituției

Parlamentarul Ion Iordache a menționat luni, 12 ianuarie, într-o postare pe Facebook, că în România există activități de natură sexuală, dar că ele se desfășoară, în prezent, „în zona neagră”. Propunerea legislativă pentru reglementarea, autorizarea şi protecţia activităţilor de natură sexuală a fost depusă la Camera Deputaţilor. 

„Am inițiat un proiect de lege pentru reglementarea, autorizarea și controlul activităților de natură sexuală. Știu că este un subiect sensibil, dar am ales asumarea. În România, aceste activități există, însă astăzi se desfășoară în «zona neagră»: fără control sanitar, fără protecție juridică și sub dominația rețelelor de trafic de persoane. Am ales reglementarea în locul ipocriziei”, afirmă deputatul Ion Iordache, pe Facebook.

Acesta subliniază faptul că statul „are obligația să reglementeze realitatea”.

„Mulți vor spune că există «alte priorități». Însă protejarea sănătății publice și combaterea sclaviei moderne nu pot fi niciodată priorități secundare. Statul are obligația să reglementeze realitatea, nu să se prefacă că nu o vede în timp ce victimele sunt exploatate în umbră”, a adăugat el.

Ce se propune prin acest proiect de lege

Ion Iordache precizează că „legea propune un control riguros, nu o promovare a activității”:

- „Sănătate publică prin controale medicale periodice obligatorii pentru a stopa răspândirea bolilor.

-Lupta împotriva traficului prin instrumente reale pentru poliție și justiție de a identifica și pedepsi exploatarea.

- Protecția comunității prin reguli stricte de amplasare a spațiilor, la distanțe clare față de școli, parcuri și lăcașuri de cult.

-Siguranță juridică prin activitate desfășurată exclusiv de persoane majore, voluntare și autorizate”, a mai precizat deputatul.

State în care prostituția este legală și reglementată

El dă exemplu și de state în care prostituția este legalizată.

„State precum Germania, Olanda, Austria, Elveția sau Grecia au înțeles că doar prin legalitate poți scoate oamenii din mâinile traficanților. În lipsa unei legi, statul român rămâne un spectator neputincios în fața abuzurilor. Le mulțumesc colegilor care au înțeles necesitatea reglementării și importanța demersului fiind inițiatori alaturi de mine. Alegem împreună responsabilitatea în locul haosului și controlul în locul indiferenței”, a mai scris parlamentarul.

Au fost consultări cu ONG-uri și discuții cu oameni din zona bisericii

Proiectul este semnat, potrivit News.ro, de 19 parlamentari: deputatul Hagiu Augustin-Florin (PSD), deputaţii PNL Andrei Alexandru-Ioan, Baciu Romică-Andrei, Bogdan Ionel-Ovidiu, Buican Cristian, Cadar Răzvan-Olimpiu, Ciobanu Adrian-Virgil, Ciobotaru Dragoş-Fănică, Cotinescu Ilie-Aurelian, Culeafă Mihai, Gal Călin Graţian, Iordache Ion, Matei Aneta, Mocanu Adrian, Popa Alexandru, Scarlat George, Stănescu Vetuţa, Teslariu Andrei-Ionuţ şi senatorul Marian Călin Petru (tot PNL).

Întrebat luni, la Antena 3 CNN, dacă a vorbit cu premierul Ilie Bolojan despre acest proiect, semnat de parlamentari PNL, dar și un parlamentar social-democrat, Iordache a răspuns că „au fost consultări și cu ONG-uri și discuții cu oameni din zona bisericii”.

„Legea își propune să rezolve o problemă de sănătate publică, de protecție juridică pentru persoanele care practică, și un cadru legal de reglementare și de aplicare a legii pentru acest fenomen și bineînțeles și scoaterea din zona de activitate făcută la negru. Sunt aspecte care le-am clarificat în această lege. Legea poate fi îmbunătățită și urmează un parcurs legislativ pe care îl urmează fiecare inițiativă legislativă, absolut toți colegii cu care am discutat consideră că este un moment potrivit pentru a dezbate acest fenomen. Au fost mai multe discuții, au fost consultări și cu ONG-uri, am avut și discuții cu oameni din zona bisericii”, a mai precizat deputatul Ion Iordache.

El a mai declarat că această lege nu e abordată ca soluție pentru problemele fiscale.

În expunerea de motive a proiectului se arată că „activităţile de natură sexuală au constituit, indiferent de perioada istorică sau de contextul legislativ, o realitate socială constantă iar absenţa unui cadru juridic modern, coerent şi aplicabil a determinat menţinerea activităţilor într-o zonă nereglementată şi, pe cale de consecinţă, lipsită de controlul autorităţilor statale, fiind amplificate riscurile sociale”.

„Regimul juridic actual se limitează la aplicarea de sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Acest mod de descurajare a activităţilor sexuale s-a dovedit a fi lipsit de eficacitate pentru a proteja persoanele care prestează activităţi sexuale, pentru a preveni răspândirea bolilor cu transmitere sexuală, pentru a combate exploatarea persoanelor şi pentru a permite statului să exercite atribuţiile constituţionale privind sănătatea publică, ordinea socială şi siguranţa cetăţenilor”, arată iniţiatorul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Karina2022 13.01.2026, 06:49

    eci se stie de prostitutia la negru dar de ce nu se intervine?pentru ca poate chiar ei o conduc si le ieste frica sa nu fie prinsi ,asa ca; ce s-au gandit ,hai sa facem noi in asa fel sa o legalizam si am scapat basma curata .A-r trebui sa fie audiat de Dna si sa spuna unde anume se practica asa ceva ,pentru ca el stie de undeva ;s-au poate a fost pe acolo .ok .

  • Avatar comentarii

    Gabriela2 18.01.2026, 12:01

    Vasazica, infracțiunea de proxenetism " va fi scoasă din Codul penal? Proxeneții arestați și cei condamnat și aflați în perioada de executare a pedepsei vor fi eliberați? Cei 5 proxeneți din Galați, arestați acum 2-3 ani, vor fi eliberați? Polițiștii, procurorul și judecătorul care i-au cercetat, condamnat, ce părere au de situația asta? Bine! va fi legalizată, dar societatea românească este pregătită pentru asta? Și Poliția română e pregătită să facă față situațiilor care vor apărea, în societatea românească, atât de coruptă? Credeți că proxeneții de azi, vor plăti vreun ban, impozit pentru " munca sexuală"?

  • Avatar comentarii

    Gabriela2 18.01.2026, 12:42

    În România, există " muncă la negru" chiar și în activități , așa că...! Cine vor fi patronii acestor afaceri? Pe vremuri, erau femei, protejate de unii politicieni, cum am văzut prin filme și am citit prin cărți. Acum, câte mai sunt în această activitate? O femeie înțelege altfel "activitatea asta" specific feminină. Categoric, vor fi abuzuri, ținând cont de oamenii care vor trece pe acolo. Cred că ați mai văzut şi voi situații dintr-astea! Legea se aprobă ușor, dar trebuie să te gândești înainte cum faci ca ea să aibă consecințele dorite și nu invers. Cred că trebuie consultați în primul rand polițiștii care s-au ocupat cu "astfel de dosare" și chiar prostituatele că ele știu foarte bine cum e " munca asta". Nu proxeneții! Polițiștii le cunosc foarte bine, prostituția nu mai există în Codul penal, ci numai proxenetismul, așa că fetele nu mai au de ce să se teamă . Cum să aprobi o lege fără să - i consulți pe principalii beneficiari ai acestei legi !!

  • Avatar comentarii

    Gabriela2 18.01.2026, 13:07

    Am văzut, de atâtea ori, ce harababura este în Italia. Chiar și Olanda, cu atâta experiență, se confruntă uneori cu niște probleme! Poate polițiștii români ar trebui să se întâlnească cu polițiști olandezi , să se pregătească într-un fel! Oricum trebuie protejată "ordinea publică și bunele moravuri". Știu, se ia în derâdere, "pudibonderia", dar și rușinea are rostul ei. Că și în Drept este stipulat principiul "bunei - cuviințe și bunelor moravuri" În consecință, treaba asta cu legiferarea prostituției e foarte complicată și nu mi se pare că politicienii de azi vor fi în stare să o rezolve. Și tare mi-e teamă că o să facă mai rău!

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!