Cine este Mihai Dimian, posibil ministru al Educației, găsit de Ilie Bolojan după două luni de căutări și refuzuri

Comentează

Mihai Dimian, actualul rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, este o varianta pentru preluarea funcției de ministru al Educației și Cercetării, beneficiind de susținerea lui Ilie Bolojan, dar și a PSD, potrivit informațiilor Libertatea din PNL, partid care va da ministrul.

Deși este ofertat pentru această poziție în guvernul României, Mihai Dimian se declară un tehnocrat convins și critică politizarea sistemului de învățământ.

Pe lângă rectorul sucevean, pe lista scurtă a decidenților politici se mai află Andreea Paul Vass, economistă cu experiență pe scena politică și Elena Lotrean, profesoară și membră a formațiunii politice conduse de Vlad Gheorghe.

Profil academic format în SUA

Rector al Universității din Suceava din 2024, Mihai Dimian a predat până în 2016 în SUA, la Universitatea Howard din Washington D.C..

Licențiat în matematică și fizică, el deține un doctorat în inginerie electrică obținut în Maryland, SUA.

În prezent, instituția pe care o conduce (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) ocupă locul 21 în clasamentul național realizat de Ministerul Educației, situându-se imediat după Universitatea din Craiova și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Reacția lui Dimian

Întrebat despre perspectiva de a conduce Educația, rectorul a afirmat că preluarea ministerului „nu este un scop pe care și l-a propus”.

El a explicat că motivul întoarcerii sale din Statele Unite a fost dorința de a pune umărul la dezvoltarea educației din România, fiind implicat activ și în sprijinirea învățământului preuniversitar, inclusiv a olimpiadelor școlare.

Fără a fi înscris în vreun partid, Mihai Dimian a subliniat ferm distanțarea sa de zona politică.

„Am considerat că politizarea educației a depășit limitele normale în România, iar această situație afectează negativ sistemul educațional. Drept urmare, decizia mea personală a fost să încerc dezvoltarea universității și a comunității fără o implicare politică directă”, a precizat Mihai Dimian pe pagina sa de Facebok.

Prezent deja la masa negocierilor guvernamentale

Deși refuză etichetele politice, Mihai Dimian este implicat în negocierile la nivel înalt privind viitorul sistemului.

În luna ianuarie 2026, el a participat la consultările de la Palatul Victoria, convocate de Ilie Bolojan cu Biroul Permanent al Consiliului Național al Rectorilor, unde s-a discutat bugetul alocat educației și cercetării pentru anul în curs.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Celine Dion
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
12:02
Administrația Trump vrea să ceară studenților străini până la 70.000 de dolari pentru a putea lucra în SUA
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește