PD si PLD au initiat doua motiuni simple (spre a demonstra ca n-au pact cu PNL si nu se afla la putere, ci, dimpotriva, in opozitie de drept, dar si de fapt, social-democratii si le depun si ei, a zis Geoana). Boc si Stolojan au scos din maneca o motiune pe sanatate, iar alta pe agricultura. Ambele, in tactica de gherila anti-Tariceanu. Tot ambele, minate de ipocrizie. E perfect adevarat, Sanatatea si Agricultura merg cum nu se poate mai prost. Spitalele-s la pamant, medicamentele compensate tot nu se gasesc, programele nationale nu-s decat o supapa prin care se deturneaza fonduri, oamenii mor cu zile pe strada sau in casa pentru ca nu-s ambulante, toate acestea sunt cartea de vizita a lui Eugen Nicolaescu. Acelasi ministru care a facut mai an obiectul unei motiuni de cenzura, depusa de PSD, dar respinsa cu indignare de pedepeledistii aflati atunci in Guvern.

Ipocrizie si in motiunea pe agricultura. Sigur ca Remes inca bajbaie, dar are doar doua luni de ministeriat, asa ca-i anapoda sa-i pui in carca daca nu seceta, apoi sistemele de irigatii distruse, agentia de plati UE nefunctionala, distribuirea clientelara a fondurilor si multe altele (inclusiv pagubele aduse de bazaconia aviara), mostenire de pe timpul nimanui altuia, decat al actualului vice al lui Stolojan, Gheorghe Flutur. Ma mir ca nu s-a anuntat o motiune si pe Mediu, domeniu pe care Sulfina Barbu l-ar fi parasit infloritor.

P.S. Despre, ca sa-l citez, noul ‘derapaj verbal’ al lui Traian Basescu la adresa presei care-l plictiseste, nimic decat un episod cu generalul De Gaulle, care se enerva teribil vazandu-si zilnic caricatura in ziar. Intr-o zi, n-a mai gasit-o. Fusese ignorat. ‘Abia acum ar trebui sa va ingrijorati, domnule presedinte’, i-a spus un consilier.


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Top 4 zodii care vor avea cea mai bună perioadă din viață în ianuarie 2025. Vine un val de noroc peste ele
FANATIK.RO
Top 4 zodii care vor avea cea mai bună perioadă din viață în ianuarie 2025. Vine un val de noroc peste ele
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Observatornews.ro
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI