Haos în traficul rutier și feroviar din estul țării cauzat de viscol și zăpadă. Care este situația actuală

 33 comentarii
Foto: CNAIR

Episodul de vreme severă care a adus ninsori, viscol și polei în estul țării a provocat mari probleme în transporturi. Mai multe drumuri naționale și județe au fost închise astăzi, 9 ianuarie, timp de mai multe ore din cauza zăpezii, în timp ce circulația feroviară a fost afectată, fiind înregistrate întârzieri de zeci de minute. Situația s-a remediat spre finalul zilei când niciun drum național nu mai avea restricții, dar traficul se desfășoară în continuare în condiții de iarnă.

UPDATE ora 22.30. Nu mai sunt restricții de circulație pe autostrăzile și drumurile naționale din țară, anunță marți seară Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române. Cu toate acestea, pe mai multe artere rutiere din zona de est a țării se circulă în continuare în condiții de iarnă.

„Recomandăm conducătorilor auto ca, înainte de a pleca la drum, să se informeze cu privire la restricțiile de trafic și la condițiile meteorologice de pe traseul pe care urmează să se deplaseze, să circule cu viteza adaptată la condițiile de trafic și de drum, să ia în considerare că distanța de frânare crește pe un carosabil umed sau alunecos, să nu se angajeze în depășirea coloanelor de autovehicule și să permită acțiunea utilajelor de deszăpezire”, subliniază polițiștii.

UPDATE ora 17.00. Trei drumuri naţionale rămân închise, marți după-amiază, din cauza vântului care viscoleşte zăpadă depusă.

Este vorba despre DN 23B Stupina - Ciorăşti, judeţul Vrancea, DN 11A Bârlad - Iveşti şi DN 26 Murgeni - Blăgeşti, judeţul Vaslui.

De asemenea, pe alte trei drumuri naţionale sunt restricţii pentru autovehicule ce depăşesc 7,5 tone, respectiv DN 24B Albiţa - Huşi, judeţul Vaslui, DN 15D Roman - Crăieşti, judeţul Neamţ, şi DN 29 Răchiţi - Săveni, judeţul Botoşani.

Din cauza vântului, sunt oprite manevrele în toate porturile de la Marea Neagră.

UPDATE ora 13.30: O șoferiță din Vaslui a ajuns cu mașina în râpă pentru că nu a adaptat viteza la șoseaua acoperită cu zăpdată. Accidentul s-a produs pe DJ 245, în apropiere de localitatea Drujești, comuna Băcani. În mașină erau două persoane, mama și fiul ei. Autoturismul a fost găsit de pompieri răsturnat într-o râpă, iar femeia și fiul ei, de 16 ani, au fost scoși.

Adolescentul a suferit un traumatism cranio-cerebral și dureri la mâna stângă, iar mama lui, în vârstă de 40 de ani a suferit un traumatism cranio-facial ușor. Ambii au fost duși la Spitalul Elena Beldiman din Bârlad.

UPDATE ora 12.10: Un copil din Suceava cu afecţiuni respiratorii a fost dus cu șenilata la spital din cauză că mașina ambulanței a rămas blocată în zăpadă.

O femeie de 21 de ani din comuna Fântânele, satul Slobozia, a cerut ajutor pentru fiul său de un an şi şapte luni, cu probleme respiratorii. Un echipaj de la Ambulanța Suceava a plecat spre ei, dar mașina a rămas blocată cu opt kilometri înainte de destinaţie, pe drumul acoperit cu zăpadă viscolită, a relatat news.ro. De aceea, a fost trimis un echipaj de salvatori de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Situaţii similare s-au înregistrat în mai multe zone din Moldova, unde ambulanţe care au pornit către pacienţi au rămas blocate pe drumurile înzăpezite.

UPDATE ora 11.00: Mai multe trenuri au întârzieri din cauza viscolului și a zăpezii și, în funcție de evoluția fenomenelor meteo, pe raza județelor Galați și Iași pot interveni restricționări în următoarele ore, a anunțat CFR Călători.

„Pe raza regionalei Iași, întârzierile majore și problemele intervenite la infrastructua feroviară au perturbat turnusul garniturilor ceea ce a condus la imposibilitatea formării trenurilor din graficul de circulație”, a transmis CFR. În acest context, la care se adaugă problemele generate de temperaturile foarte scăzute care afectează șinele, mai multe trenuri au fost anulate, astfel:

  • Regio 5551/5550 Pașcani-Târgu Neamț și retur
  • Regio 6454/6453 Iași-Scânteia și retur
  • Regio 5471/5472 Bacău-Bicaz-Piatra Neamț
  • Regio 6502/6501 Iași-Ungheni Prut-Iași
  • Regio 5462 Piatra Neamț-Bacău și Regio 5461 circulă cuplat cu IR 1858 pe relația Piatra Neamț-Bacău.

Pasagerii care au bilete la trenurile anulate își vor primi banii înapoi, dacă vor face cerere.

UPDATE ora 10.10: În acest moment, doar patru drumuri naționale mai sunt închise, din cele 5 care au fost anunțate dimineață, a informat Centrul InfoTrafic al IGPR.

Drumuri naționale cu circulația oprită

  • DN 23B Stupina-Ciorăști, județul Vrancea
  • DN 11A Bârlad - Ivești, județul Vaslui
  • DN 24A Huși – Berezeni, județul Vaslui
  • DN 26 Murgeni – Blăgești, județul Vaslui

Drumuri naționale cu restricție de tonaj > 7,5 tone

  • DN 24B Albița - Huși, județul Vaslui
  • DN 15D Roman – Crăiești, județul Neamț
  • DN 29 Răchiți – Săveni, județul Botoșani

Drumuri naționale cu restricție de tonaj > 3,5 tone

DN 22 Râmnicu Sărat – Băile, județul Buzău

Din cauza vântului, manevrele în toate porturile de la Marea Neagră rămân oprite.

UPDATE ora 9.10: Ministerul Educației a anunțat situația școlilor cu activitate suspendată din cauza viscolului și a zăpezii. Peste 30 de școli, din 8 județe, din Moldova, sunt închise, astfel:

  • Bacău: 3 unități de învățământ
  • Botoșani: 4 unități de învățământ
  • Brăila: 6 unități de învățământ
  • Buzău: 2 unități de învățământ
  • Galați: 7 unități de învățământ
  • Iasi: toate unitățile de învățământ
  • Neamț: 6 unități de învățământ
  • Suceava: o unitate de învățământ

UPDATE ora 9.00: O nouă situație de urgență la Vaslui, după gravida care a născut acasă pentru că ambulanța a rămas înzăpezită. La ora 5 dimineața, din cauza zăpezii viscolite, o mașină a rămas suspendată pe pasajul de cale ferată din localitatea Buhăești, aflată pe traseul Iasi-Vaslui.

„Persoanele aflate în mașină au fost evacuate în siguranță, iar în regim de urgență a fost anunțat personalul de la CFR pentru a preveni un posibil incident tragic. Autoturismul a fost ulterior scos de pe calea ferată”, au transmis oficialii Prefecturii Vaslui.

Iar un autocar înmatriculat în Republica Moldova a derapat și a rămas blocat în șanț, pe Drumul European, la intrarea în localitatea Târzii din județul Vaslui. Autoritățile au intervenit, asigurând evacuarea pasagerilor și au început operațiunile pentru deblocarea autocarului și restabilirea circulației rutiere în zonă.

UPDATE ora 8.50: Din cauza viscolului și a ninsorii de pe carosabil, s-a decis închiderea temporară a drumului național DN 24A, km 56 - 84, între localitățile Fălciu și Berezeni, județul Vaslui. Echipele DN Bârlad intervin pentru redeschiderea drumului, a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.

UPDATE ora 8.40: O gravidă a născut la domiciliu după ce ambulanța chemată în ajutor rămas înzăpezită.

În noaptea de 8 spre 9 ianuarie, o femeie din satul Mascurei, județul Vaslui, urma să nască, așa că o ambulanță a plecat spre ea. La ieșirea din localitatea Pogana, echipajul SAJ a rămas blocat din cauza viscolului. S-a decis trimiterea unei șenilate de la detașamentul Vaslui, dar asistenta SAJ a ajuns mai rapid la gravidă cu o mașină off-road a primarului din comuna Pogana și a asistat nașterea.

Bebelușul a fost apoi transportat la Spitalul din Bârlad în siguranță, iar mama lui a ajuns și ea la spital după câteva ore, după ce a rămas într-o ambulanță înzăpezită.

Știrea inițială: Se circulă în condiţii de iarnă pe 5 drumuri naționale din zona Moldovei, mai precis în judeţele Vrancea, Iași și Vaslui, acolo unde circulația este oprită, a anunțat Centrul InfoTrafic al IGPR marți dimineață, 9 ianuarie, în informarea actualizată la ora 7.45.

Potrivit informării Centrului Infotrafic al IGPR, actualizată la ora 7.45, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, mai precis ninsoare viscolită, au fost impuse următoarele restricții de circulație:

Drumuri naționale cu circulația oprită

  • DN 23B Stupina-Ciorăști, județul Vrancea
  • DN 28A Târgu Frumos - Moțca, județul Iași
  • DN 11A Bârlad - Ivești, județul Vaslui
  • DN 24A Huși – Berezeni, județul Vaslui
  • DN 24 Cosmești – Tișița, județul Vrancea

Drumuri naționale cu restricție de tonaj > 7,5 tone

  • DN 24B Albița - Huși, județul Vaslui
  • DN 28 Cozia, județul Iași – Albița, județul Vaslui
  • DN 15D Roman – Crăiești, județul Neamț
  • DN 29 Răchiți – Săveni, județul Botoșani

Trei persoane au rămas înzăpezite în Vrancea, pe DJ 204 între Panciu și Haret, iar un autocar cu aproape 50 de persoane a părăsit partea carosabilă din cauza ninsorii abundente și a viscolului, lângă localitatea Doaga, în Vrancea. Totodată, mai multe mașini au fost nevoite să iasă de pe carosabil din cauza viscolului.

CNAIR a anunțat că drumarii au acționat pe parcursul nopții cu 1.329 de utilaje și au răspândit aproximativ 10.084 tone material antiderapant.

Imagini filmate în zona localității Ruginoasa din Iași, unde se intervine cu două autofreze.

De asemenea, din cauza vântului, au fost oprite manevrele în toate porturile de la Marea Neagră, a mai transmis Centrul Infotrafic.

Ca de obicei, șoferii au fost sfătuiți ca înainte să iasă din casă să se informeze cu privire la restricțiile de trafic și la condiţiile meteo şi să-și echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă, chiar cu lanțuri dacă situația o impune.

„Nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule și permiteți accesul utilajelor de deszăpezire. Adoptați o manieră prudentă de conducere şi să evitați orice manevră riscantă, asigurându-vă constant, pe tot parcursul traseului”, a precizat Centrul Infotrafic.

Județele din Moldova sunt sub cod galben de vânt, ninsori și polei, iar temperaturile sunt așteptate să scadă până la minus 20 de grade Celsius.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (33)
  • Avatar comentarii

    mica 09.01.2024, 10:49

    Se inchid drumurile. Iarna nu-i ca vara.

  • Avatar comentarii

    Leta50 09.01.2024, 11:06

    Este iarnă, este normal sa avem parte de astfel de fenomene.

  • Avatar comentarii

    lipanileana 09.01.2024, 11:11

    Oamenii ar trebui să-și limiteze deplasările.

  • Avatar comentarii

    Fely1994 09.01.2024, 11:28

    Nu o sa țină mult iarna nu mai este cea fost odată......... Asta e ........?

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 09.01.2024, 11:34

    Macar de nu ar fi victime!

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 5 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!