Avertizări cod portocaliu și cod galben de ploi, ninsori și viscol. Care sunt zonele vizate

Comentează

Meteorologii au emis marți, 10 ianuarie, o avertizare cod portocaliu pentru ploi, ninsori și viscol, valabilă pentru patru județe, începând de la ora 18.00, până miercuri, la ora 22.00. Tot azi, de la ora 16.00, intră în vigoare și un cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe județe din sudul țării, inclusiv în București.

Avertizarea cod portocaliu de ploi vizează județele Prahova, Buzău, Vrancea și zona montană din Dâmbovița. În intervalul menționat vor fi precipitații abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor înregistra cantități de precipitații în general de peste 50-60 l/mp.

Precipitațiile vor fi sub formă de ploi în zonele joase de relief și ninsori la altitudini în general de peste 1.000 de metri, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.

Meteorologii au emis și o avertizare cod galben de precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului la munte.

În intervalul menționat, în nordul Olteniei, local în Muntenia, precum și în sud-vestul Moldovei, va ploua însemnat cantitativ. Cantitățile de apă, prin acumulare pe tot parcursul intervalului, vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.

În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1.000 m, va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în zona înaltă, cu precădere în noaptea de marți spre miercuri, cu rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

Arhiva foto

Cum va fi vremea în București

În Capitală, în intervalul 10 ianuarie, ora 10.00 - 12 ianuarie, ora 10.00, cerul va fi mai mult noros și va ploua, iar cantitățile de apă acumulate pe tot parcursul intervalului vor depăși 25…30 l/mp.

Temperaturile maxime vor fi de 7…11 grade și cele minime de 2…5 grade. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare (în jurul a 45 km/h).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cuplu care se bucură de toamnă
19:27
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
18:50
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
18:43
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
17:40
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Decizia lui Nicușor Dan convoacă partidele pentru noi negocieri pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna un premier
17:20
Decizia lui Nicușor Dan după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament: convoacă partidele pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna al patrulea premier
A început votul pentru Guvernul Mureșan în Plenul Parlamentului
LiveText
18:12
LIVE TEXT Guvernul Siegfried Mureșan a picat cu 182 de voturi. Nicușor Dan cheamă partidele la consultări luni
Ultimele știri
20:00
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
Analiză
20:00
Doi influenți membri PSD își vor pierde mandatele la Iași: au început să „curgă” notificările ANI. „Voi ataca ordinul”
19:57
Traian Băsescu a reacționat după ce Nicușor Dan a anunțat că va desemna al patrulea premier și nu va face alegeri anticipate
19:52
Câți bani câștigă un pescar de crabi care lucrează patru luni pe mare, în Norvegia
TRENDING
15:25
Guvernul Mureșan a picat la votul din Parlament. Ce urmează după respingerea Cabinetului
15:34
Sorin Grindeanu, mesaj la câteva minute după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat la votul din Parlament
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
Soare, la comandă ce sunt lucșii și cum pot oglinzile orbitale să lumineze Pământul pe timpul nopții. Sursă foto: Captură video/ Youtube.
19:31
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în Spațiu până în 2035
Patru mașini parcate
19:12
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
Numarul neasiguratilor in sistemul de asigurări de sanatate public a crescut
19:00
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
În lunile de toamnă, ploșnițele încep să caute adăpost în spații încălzite și protejate pentru a supraviețui sezonului rece. Foto: Getty Images
17:34
Cum scapi de ploșnițe în casă: metode eficiente și greșeli de evitat
Toamna aduce cu ea mirosuri inconfundabile, iar printre cele mai iubite se numără cel al castanelor proaspăt coapte.
17:31
Castane coapte perfect la airfryer: trucul simplu pentru a le crăpa cojile și a deveni delicioase în doar 15 minute
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Concurs columbofili - Bănești, județul Prahova
ReportajExclusiv
18:43
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
Animawings Airbus A320
BREAKING NEWS
18:37
Animawings a cerut intrarea în insolvență, după ce a anunțat retragerea temporară din uz a avioanelor Airbus A220-300
Orașul Gelsenkirchen din Germania
18:15
Ce măsuri împotriva „migrației sărăciei” din România și Bulgaria vrea să ia un oraș din Germania
Imagine cu podul Prieteniei Giurgiu - Ruse. În imagini se vede și o plăcuță pe care scrie „Bulgaria”, dar și un TIR
17:40
România elimină taxa pentru autoturisme la traversarea Podului Giurgiu-Ruse. În Bulgaria, taxa rămâne la 2 euro
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri