Coface: Prima recesiune economică globală după 2009. Câte țări vor intra în recesiune

Comentează

O analiză Coface arată că, în acest an, vor intra în recesiune 68 de țări, fiind prima recesiune economică globală după 2009, iar numărul insolvențelor va crește cu 28%.

Riscul de credit al companiilor va fi foarte ridicat chiar şi într-un scenariu optimist, în care activitatea economică reporneşte treptat în al treilea trimestru al anului şi nu va exista un al doilea val de epidemie de coronavirus în a doua jumătate a anului 2020, arată analiza Coface.

Această tendinţă de creştere accelerată a insolvenţelor ar urma să afecteze Statele Unite (+39%) şi toate principalele economii din Europa de Vest (+18%): Germania (+11%), Franţa (+15%), Regatul Unit (+33%), Italia (+18%) şi Spania (+22%).

Şocul ar putea fi şi mai violent în economiile emergente: pe lângă gestionarea pandemiei, care va deveni tot mai dificilă, aceste economii se confruntă şi cu scăderea preţului petrolului, precum şi cu ieşirile de capital care au crescut de patru ori faţă de nivelul din 2008, se mai arată în estimările Coface, citate de Agerpres.

Pentru companii, măsurile de izolare au avut efecte imediate.

"Aceste măsuri au dus la un şoc de aprovizionare cum nu s-a mai observat în timpul crizelor majore anterioare. Şocul iniţial nu s-a datorat unei crize financiare, ci este legat de economia reală: oamenii nu pot munci, iar companiile se confruntă cu perturbări ale aprovizionării intermediare de bunuri”, se precizează în raport.

Cele mai afectate afaceri

Turismul, hotelurile, restaurantele, afacerile pentru petrecerea timpul liber şi transportul sunt sectoare afectate grav, precum şi aproape toate segmentele de distribuţie specializate şi majoritatea sectoarelor de producţie (cu excepţia industriei agroalimentare).

Alte sectoare de servicii au fost mult mai puţin afectate precum telecomunicaţii, apă şi canalizare.

Acest şoc de ofertă este însoţit de un şoc la fel de brutal la nivelul cererii, deoarece mulţi clienți îşi anulează sau amână cheltuielile pentru bunuri şi servicii.

Previziunile Coface arată că bunurile de consum durabile, cum ar fi vehiculele, vor fi probabil cele mai afectate de acest şoc, în timp ce alte cheltuieli, cum ar fi textile şi îmbrăcăminte, precum şi electronice, sunt, de asemenea, probabil reduse la aproape zero.

La polul opus, consumul de produse agroalimentare şi farmaceutice ar putea beneficia de această situaţie excepţională.

"Cea mai evidentă consecinţă a pandemiei pe termen scurt este exacerbarea tensiunilor geopolitice existente. Nu poate fi exclus riscul unor noi valuri de măsuri protecţioniste, care vizează în special sectoarele cheie ale noii ordini de sănătate şi economie (de exemplu, limitarea exporturilor de produse agroalimentare şi / sau farmaceutice, considerate vitale)”, mai arată specialiștii Coface.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
17:49
Încă șapte persoane implicate în violenţele de la protestul oierilor au fost reţinute, după percheziții în București și 15 județe
Judecătorul Vlad Andriescu, de la Secția I Penală a Tribunalului București, este magistratul care a dispus plasarea sub control judiciar a lui Călin Georgescu. Sursă Libertatea
17:33
Cine este judecătorul care l-a plasat pe Călin Georgescu sub control judiciar. Vlad Andriescu a avut pe masă și dosarul lui Dan Dungaciu
MONDEN
Mădălina Bereș și Ștefan Berariu s-au căsătorit religios  Foto: Doru Hobjila
17:40
Canotorii Mădălina Bereș și Ștefan Berariu s-au căsătorit religios
Georgiana Lobonț | Foto: Instagram
InterviuExclusiv
17:27
Ce face Georgiana Lobonț în luna decembrie. Rugăminte mare pentru fani: „Mi-ar plăcea enorm”
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:23
Ce a spus premierul desemnat Siegfried Mureșan în şedința PNL ținută la Parlament cu 9 zile înaintea votului de învestitură
 Colaj : Mirabela Gradinaru la New York, cu ocazia adunării ONU 21-septembrie-2026, participă la un eveniment organizat de fundașia Melaniei Trump, este îmbrăctă într-un cosutm de culoare bej
09:30
Mirabela Grădinaru, invitată la un dejun oferit de Melania Trump. Partenera președintelui României are program separat
Ultimele știri
20:08
De la ce vin cele trei litere gravate pe jumătate din fermoarele din întreaga lume
20:02
Trump vrea să schimbe termenul „inteligență artificială” și îndeamnă lumea să-i urmeze exemplul: „Vreau să văd dacă am putere”
Analiză
20:00
Fostul șef al DNA Crin Bologa, radiografie dură a statului de drept din România: „Am ajuns la o democrație cu epoleți”. Judecătoarea CSM Grațiela Milu crede că e nevoie de sprijin internațional
19:58
Unul dintre marile mistere nerezolvate ale științei: ce dezvăluie anestezia generală despre creier
TRENDING
15:29
Călin Georgescu a scăpat de arestul preventiv în dosarul în care a fost acuzat de DIICOT de înșelăciune. Tribunalul București a decis control judiciar - Surse
Analiză
13:00
Doru Giugula, fost ofițer USLA, consilier general al PSD la PMB timp de 16 ani și candidat la parlamentare, declarat „lucrător” al Securității comuniste
07:49
Prognoză pentru iarna 2026-2027 în Europa. Harta ninsorilor a fost actualizată de meteorologi
08:49
Șoferii primesc reduceri de 15% la RCA de la Asirom, dar cu o condiție
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
19:30
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Femeie ucisă de un vânător care a confundat-o cu o căprioară, în SUA. Sursă foto: Hepta.
18:40
O mamă de 39 de ani a fost împușcată mortal de un vânător care a crezut că țintea o căprioară, în SUA
Un alergător pasionat a fost nevoit să inhaleze un nor dens de fum de eșapament în timp ce aștepta să traverseze strada. Sursă foto Shutterstock
18:26
Cât de periculos este să faci sport în aer poluat. Ce spun cercetările
Taxa pod Fetesti Cernavoda
18:22
De la 1 octombrie, românii care călătoresc spre litoral nu vor mai fi nevoiți să achite taxa de pod de la Fetești. Cu ce va fi înlocuită
Una dintre plajele din Ksamil, în timpul toamnei când nu mai este aglomerată de turiști
18:01
Organizația Mondială a Turismului a desemnat destinația cu cea mai rapidă creștere în popularitate din 2026. Ce poți vizita în „Maldivele Europei”
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Am vizitat Muzeul Căilor Ferate Române din București
Reportaj
16:00
Comoara ascunsă a Bucureștiului: locomotive de 150 de ani și povești care au schimbat România
Horia Chiș
Exclusiv
16:00
De ce a fost condamnat la 6 ani și șase luni de detenție directorul de închisoare care se lăuda că are „o reputație impecabilă, poate cea mai nepătată din tot sistemul”
Fostul procuror-șef al DIICOT Ialomița a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la închisoare cu amânare și 80.000 de lei amendă penală pentru fals. Foto: Profimedia
15:40
Un fost şef DIICOT Ialomiţa, amendat cu 80.000 de lei și condamnat la un an de închisoare: Ce a făcut Alexandru Mihailiuc
Femeie încălzindu-și mâna lângă radiator interior, closeup
15:08
Termoenergetica începe probele la căldură de la 1 octombrie. Când se pornește căldura în București
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
09:30
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
07:00
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB