Cofondatorul Apple Steve Wozniak, 70 de ani, a lansat în octombrie 2017 Woz U, un institut digital conceput pentru cei care urmăresc o carieră în industria tehnologică. Un profesor de afaceri din Connecticut îl acuză acum că i-a furat ideea și îi cere în instanță daune de un milion de dolari, anunță portalului Channel News, care citează Business Insider.
Potrivit presei din SUA, profesorul Ralph Reilly susține că i-a prezentat ideea lui Steve Wozniak în 2010, iar cei doi chiar au încheiat afacerea cu o strângere de mână în anul următor.
După câteva tentative ratate, Wozniak a pornit însă singur businessul și a lansat Woz U, în 2017. Profesorul ar avea mesaje pe e-mail din care reiese că Wozniak recunoaște că ideea a fost a lui Reilly.
„Este exact ceea ce mi-am imaginat pentru Institutul de Tehnologie Woz când te-am contactat prima dată în legătură cu ideea”, a scris Reilly.
„Aveți dreptate. Ai avut ideea potrivită. Mă îndoiesc că s-ar fi întâmplat fără ideea ta inițială!”, a răspuns Wozniak.
Reilly i-a cerut lui Steve Wozniak o cotă parte din afacere, dar nu a primit niciun răspuns. Ca urmare, profesorul l-a dat în judecată pe Wozniak și solicită despăgubiri și daune în valoare de un milion de dolari.
Procesul începe pe 7 iunie, în Arizona.