În ceea ce priveşte inflaţia, pe care Banca Centrală Europeană vrea să o menţină la 2%, noile prognoze ale Comisiei Europene arată că în Uniunea Europeană rata inflaţiei ar urma să crească de la 2,9% în 2021, până la 6,8% în 2022, urmând a reveni la 3,2% în 2023.

O creştere comparabilă este preconizată în zona euro, unde inflaţia ar urma să ajungă la 6,1% în 2022, pentru a reveni la 2,7% în 2023. Comparativ, înainte de război, Executivul comunitar prognoza că preţurile din zona euro vor creşte cu 3,5% în 2022 şi cu 1,7% în 2023, în timp ce în cazul UE preţurile erau prognozate să avanseze cu 3,9% în 2022 şi cu 1,9% în 2023.

Războiul din Ucraina încetineşte creşterea economică

Previziunile economice de primăvară, publicate de Executivul comunitar, arată că, atât în UE cât şi în zona euro, creşterea reală a PIB ar urma să fie de 2,7% în acest an, semnificativ mai puţin faţă de avansul de 4% prognozat în luna februarie, înainte de debutul războiului din Ucraina. Prognozele de creştere pentru anul următor au fost şi ele revizuite în jos, până la 2,3% atât în UE cât şi în zona euro, de la 2,8% (2,7% pentru zona euro) în februarie.

Aceasta este prima estimare comprehensivă a costurilor economice ale războiului din Ucraina pentru cele 19 ţări din zona euro şi cele 27 de state membre UE.

EXCLUSIV Juliette Binoche, interviu pentru publicul românesc despre noul film al său, o poveste de „senzualitate culinară”. De ce doi chefi celebri au stat lângă ea pe platou
Recomandări
EXCLUSIV Juliette Binoche, interviu pentru publicul românesc despre noul film al său, o poveste de „senzualitate culinară”. De ce doi chefi celebri au stat lângă ea pe platou

„Înainte de izbucnirea războiului, prognoza pentru economia UE era de expansiune prelungită şi robustă. Însă invadarea Ucrainei de către Rusia a creat noi provocări, tocmai când UE îşi revenea de pe urma impactului economic al pandemiei”, a anunţat Comisia Europeană într-un comunicat de presă.

„Exercitând noi presiuni în sus asupra preţurilor materiilor prime, creând noi perturbări asupra lanţurilor de aprovizionare şi majorând incertitudinea, războiul a exacerbat obstacolele pre-existente la adresa creşterii, care anterior erau aşteptate să se reducă”, a adăugat Executivul comunitar.

Următoarele previziuni ale Comisiei Europene vor fi previziunile economice din vara anului 2022, programate a fi publicate în luna iulie 2022.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Vladimir Putin, mesaj clar pentru Erdogan în miez de noapte! Ce i-a transmis liderul rus
Playtech.ro
Vladimir Putin, mesaj clar pentru Erdogan în miez de noapte! Ce i-a transmis liderul rus
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Viva.ro
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Costi Diță și casa de modă „Las Fierbinți”. Câte treninguri are Giani? „Unele sunt unicat”. EXCLUSIV
TVMANIA.RO
Costi Diță și casa de modă „Las Fierbinți”. Câte treninguri are Giani? „Unele sunt unicat”. EXCLUSIV
Moartea tânărului care și-a dat foc: istoria unui fake-news la nivel național. Familia dezvăluie adevărata dramă a lui Alexandru și cere să nu mai fie asociat cu ”legea păcănelelor”. Exclusiv
FANATIK.RO
Moartea tânărului care și-a dat foc: istoria unui fake-news la nivel național. Familia dezvăluie adevărata dramă a lui Alexandru și cere să nu mai fie asociat cu ”legea păcănelelor”. Exclusiv
Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Știrileprotv.ro
Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Observatornews.ro
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Unica.ro
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Horoscop 29 mai 2023. Balanțele au motive să fie dezamăgite de anumite aspecte legate de muncă, dar nu e momentul pentru o schimbare radicală
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2023. Balanțele au motive să fie dezamăgite de anumite aspecte legate de muncă, dar nu e momentul pentru o schimbare radicală