De Ana Hațeg,

Pedepsele dispuse de instanţă sunt cuprinse între 1 an şi 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare. Decizia poate fi atacată. Doi dintre agresori, cei care au furat arma Ştefaniei Nistor, au fost condamnaţi şi pentru uz de armă fără drept, scrie Mediafax.

Cei șapte bărbaţii au primit de asemenea interdicții de a mai participa timp de 5 ani la proteste, la adunări publice sociale, culturale sau sportive.

Magistrații au decis și ca cei șapte să presteze muncă în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, la Administraţia Cimitirelor sau Crematoriilor Umane sau în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau la Arhiepiscopia Bucureştilor.

Aceştia mai sunt obligaţi să îi plătească Ştefaniei Nistor, jandarmului agresat, 10.000 de euro daune morale.

Pe lângă acest dosar, mai există unul privind sutele de protestatari care au fost răniți în urma intervenției în forță a Jandarmeriei în Piața Victoriei în timpul protestului din 10 august 2018.

Bill Gates, reacție dură după ce a fost acuzat că știa de coronavirus : „Am făcut o ...
GSP.RO
Bill Gates, reacție dură după ce a fost acuzat că știa de coronavirus : „Am făcut o ...
Horoscop 28 mai 2020. Taurii se grăbesc să tragă concluzii greșite
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2020. Taurii se grăbesc să tragă concluzii greșite