„Sunt alături de Biden, indiferent de direcţia în care se îndreaptă”, a declarat James Clyburn la NBC, în dimineața în care Joe Biden a susținut o conferință de presă la finalul summitului NATO de la Washigton. Clyburn, în vârstă de 83 de ani, este considerat o voce respectată în rândul americanilor de culoare, sprijinul lor fiind esenţial pentru campania lui Biden pentru prezidențialele din 5 noiembrie.

„Sunt cu el. Fără dubii”, a spus, la rândul său, Gavin Newsom, văzut drept un om de viitor pentru Partidul Democrat și un posibil înlocuitor pentru Joe Biden.

Alte voci din rândul democraților îi cer însă deschis lui Biden să iasă din cursa pentru Casa Albă.

„Vă rugăm să predaţi ştafeta unuia dintre numeroşii noştri lideri democraţi capabili, astfel încât să avem cea mai bună şansă de a-l învinge pe Donald Trump”, a scris pe rețelele sociale Brittany Pettersen, membră în Camera Reprezentanților.

Până acum cel puțin 18 congresmeni democraţi au cerut retragerea lui Biden, după prestația sa considerată „dezamăgitoare” din prima dezbatere din acest an cu Donald Trump, în care democratul în vârstă de 81 de ani a avut momente de blocaj și a părut confuz.

Conferința de presă susținută de Biden după summitul NATO a fost încurajatoare, după cum au declarat pentru Reuters doi colectori de fonduri democraţi, Dmitri Mehlhorn şi John Morgan. Ziarul american The New York Times notează însă că, potrivit unor donatori anonimi, fonduri promise în valoare de aproximativ 90 de milioane de dolari rămân în aşteptare cât timp Biden este în continuare în cursă.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

CBS: Zeci de democrați se pregătesc să ceară retragerea lui Biden din cursa pentru Casa Albă

De asemenea, surse democrate au declarat pentru CBS News că este de așteptat ca, în următoarele 48 de ore, zeci de congremeni democraţi să emită declarații prin care să ceară retragerea lui Biden.

Două surse afirmă că este vorba despre un plan coordonat, unele declarații fiind deja scrise, iar o alta estimează că următoarele trei-patru zile vor fi „brutale” într-o așa măsură încât, până săptămâna viitoare, ar putea deveni imposibil ca Joe Biden să rămână în cursa pentru încă un mandat la Casa Albă.

Sursele citate mai afirmă că este puțin probabil să existe apeluri publice pentru retragere din partea liderilor Congresului sau să se încerce o înlocuire forțată a lui Biden, din respect pentru acesta și într-o încercare de a evita o ruptură.

Unul dintre argumentele despre care se crede că l-ar putea convinge pe președinte să facă un pas în spate în privința candidaturii sale este că „moştenirea” sa ar putea să fie un rău pe care l-ar face Partidului Democrat şi șanselor electorale ale acestuia.

Iar singurele două persoane care i-ar putea transmite eficient acest mesaj sunt considerate sora sa, Valerie, sau soţia sa, prima-doamnă Jill Biden, spun mai multe surse.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Strategi democrați au declarat, sub protecția anonimatului, că felul în care s-a prezentat Joe Biden în conferința de presă de joi nu schimbă radical discuțiile din partid despre capacitatea sa de a candida la prezidențiale.

Deși Biden a fost văzut exprimându-se cu mai multă claritate și convingere, prestația sa nu a fost lipsită de gafe, el vorbind despre „vicepreşedintele Trump” în loc de colega sa Kamala Harris și prezentându-l pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski drept „preşedintele Putin”.

Vineri seară, Joe Biden va încerca să mute atenția asupra adversarului său Donald Trump într-un miting în Detroit. El și alte voci din rândul democraților au atras atenția asupra agendei politice elaborate de conservatori, numită Proiectul 2025, despre care spun că îi oferă lui Trump un cec în alb pentru a-şi urma capriciile. Republicanul s-a distanțat însă de acest proiect.

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI