După ce a implementat programele lui de leadership în sistemele educaționale din state precum Nigeria, Kenya, India, Germania sau Marea Britanie, Steven Edwards a ajuns și în România. „România am descoperit-o prin intermediul unor oameni de afaceri români, care m-au pus în contact cu alți oameni de afaceri și așa am ajuns să implementez acest program și aici”, a declarat, pentru Libertatea, Steven Edwards.
Pregătire după principiul ”Dă-o mai departe”
Consilierul de la Casa Albă a pregătit și modelul pentru România. Vrea ca mai întâi să selecteze un grup foarte restrâns de directori de școli care au făcut ceva remarcabil pentru comunitatea din care fac parte și pe aceștia să-i pregătească. Va fi un fel de „Pay it forward” (”Dă-o mai departe”), prin care, după ce aceștia vor fi educați după sistemul lui Steven Edwards, să meargă și să îi învețe pe alții.
„Vrem să pregătim directorii de școli pentru a deveni liderii de care societatea are nevoie, dar și pentru a pregăti elevii să aibă succes într-o lume globalizată. Vrem, prin acest program, să pornim cu un grup mic de directori și apoi să aplicăm modelul de trainer, prin care aceștia să-i învețe pe alții. Așa, cu timpul, vom crea o mișcare care va crește exponențial și va avea impact nu numai într-o comunitate mică, ci și la nivel național”, a mai declarat profesorul doctorand.
Directorul școlar, vectorul schimbării
Problema este că în România sistemul educațional este foarte fluctuant, iar directorii sunt în marea lor majoritate numiți politic. Dar Edwards nu vede un impediment în acest lucru, ba chiar consideră că îi face treaba mai ușoară în selectarea candidaților.
„Dacă vrei neapărat să transformi educația, va trebui să începi cu directorul școlii. Pentru că acesta și principiile lui vor impacta profesorii, care la rândul lor vor avea un impact asupra copiilor. Dacă au un lider școlar cu o mentalitate de creștere, care are și un set de abilități ce sunt relevante în această era, atunci aceste lucruri vor avea un impact profund. Cred că o școală preia personalitatea de la liderul ei, iar dacă directorul școlii este o personalitate puternică, atunci acest lucru se va reflecta și în elevi, dar și în comunitate”, a mai afirmat consilierul.
În mediul rural sau în zonele sărace, voința celor care vor să schimbe ceva este mai mare
În acest proiect se caută oameni mai ales din mediul rural sau din zone foarte sărace pentru că acolo voința celor care vor să realizeze ceva este mai mare, dar nu va fi omisă nici partea urbană a României.
Pe de altă parte, ca în fiecare țară, Edwards se așteaptă ca și în România să găsească grupuri care se vor opune sistemului propus de el. Tot din acest motiv, crede că cea mai mare provocare pentru implementarea sistemului educațional la noi în țară este menținerea pe linie dreaptă a acestuia. „Oamenii vor impact imediat, de ordinul zilelor. Oamenii vor ca lucrurile să se schimbe în câteva zile, nu în luni sau poate chiar ani”, spune Edwards.
Când a fost dat anunțul pentru această întâlnire, 500 de directori de școli au fost interesați, dar la evenimentul prezidat de Edwards nu au ajuns decât 200 de oameni. Potrivit lui, au fost directori de școli care au condus sute de kilometri pentru a veni la această întâlnire, din dorința de a schimba ceva în sistemul lor educațional local.
Citește și:
REPORTAJ / Câți aleși s-au vaccinat gratuit la Parlament. Deputat PNL: Fac naveta 500 de kilometri, dacă aș putea, aș veni pe cal la muncă (VIDEO)