O după-amiază liniştită s-a transformat, sâmbătă, pentru locuitorii cartierului Poarta 6, din Constanţa, într-o agitaţie continuă. Laurenţiu Negrilă, unul din locatarii blocurilor, a observat într-o zonă acoperită de zăpadă mai multe păsări moarte. Speriat după isteria creată de stolurile de păsări care mor secerate în toată lumea, bărbatul a adunat graurii într-o pungă şi i-a dus la Direcţia Sanitar-Veterinară (DSV). Bărbatul n-a putut decât să se întrebe: “Păsările astea prevestesc sfârşitul lumii?”. Reprezentanţii instituţiei au spus iniţial că, cel mai probabil, păsările au mâncat boabe de cereale otrăvite. Ieri însă au revenit asupra “diagnosticului”. Romeo Lazăr, şeful DSV, a declarat că, în urma autopsiei, s-a stabilit că graurii au murit de foame şi de frig. “Păsările prezentau semne de deshidratare şi nu am găsit urme de alimente nici în guşe şi nici în stomacuri. Nu au fost depistate semne ale vreunei boli. Cel mai probabil, au murit de foame şi îngheţ”, a declarat Romeo Lazăr.
Au rămas agăţate în copaci
Nu de aceeaşi părere e preşedintele Protecţiei Animalelor, Murat Ziadin. “Şi eu am văzut păsările şi, la prima vedere, mi s-a părut că erau împuşcate. Cele care au rămas agăţate în copaci erau întregi, iar cele care căzuseră pe jos erau sfâşiate de câini. Unii din locatarii din zonă mi- au spus că au un vecin vânător, care le-ar fi împuşcat să facă o ciulama. Nu le-a mai vrut şi le-a aruncat dintr-un sac menajer, de la balcon”, a spus Ziadin. Oamenii sunt însă speriaţi că “ploaia” de grauri morţi prevesteşte, dacă nu sfârşitul lumii, vremuri mai grele.
Au creat isterie în lume
Isteria păsărilor şi a peştilor morţi a început încă din prima zi a acestui an, în două state americane, Arkansas şi Louisiana. Acolo au căzut secerate peste 5.000 de zburătoare. Şi în Suedia şi Italia s-au semnalat cazuri asemănătoare. În ultimele zile, savanţii au emis o altă ipoteză privind cauza acestor evenimente: s-a observat recent că Polul Nord magnetic se deplasează către Rusia. Acest lucru duce la o stare de confuzie a păsărilor care pierd drumul obişnuit de migraţie şi ajung în zone nefavorabile de curenţi şi mor.
Apocalipsa cu «ploi de zburătoare moarte», redată în filme
De-a lungul timpului, regizorii au creat pelicule în care sfârşitul lumii este prevestit de “ploi cu păsări moarte”.
Centrul Pământului
Pelicula “The Core” (Centrul Pământului), realizată în 2003, arată cum planeta este cuprinsă de o serie de fenomene inexplicabile, precum grupuri mari de păsări care mor subit şi cad întro piaţă din Londra. Cercetătorii află întrun final că fenomenul a apărut ca urmare a forţelor electromagnetice scăzute ale Pământului.
Amintiri din viitor
Serialul “Flash Forward” (Amintiri din viitor), realizat în 2009, arată cum, timp de două minute şi 17 secunde, toţi oamenii leşină şi văd o serie de evenimente din viitor. Un grup de cercetători FBI descoperă, în Somalia, că mii de ciori au murit în urma unui experiment asemănător cu cel la care au fost supuşi oamenii.
Ce este un ciclon și cum se formează – tipuri de cicloni
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro