„Anul trecut, mi-am luat angajamentul de a colabora cu aliaíi pentru a extermina ISIS de pe faţa pământului. Un an mai târziu, sunt mândru să spun că această coaliţie care a învins ISIS a eliberat aproape în totalitate teritoriul care a fost ocupat până recent de aceşti criminali, în Irak şi Siria. Mai sunt multe de făcut, însă. Vom continua să luptăm până când ISIS e învinsă. Teroriştii care comit gesturi precum de a plasa bombe în spitale sunt diabolici. Când e posibil, nu avem altă şansă decât să-i anihilăm.
Când e necesar, trebuie să-i reţinem şi să-i interogăm. Trebuie să fim clari: teroriştii nu sunt doar crimianli, ci combatanţi inamici. Când sunt capturaţi peste hotare, trebuie trataţi precum teroriştii care sunt. În trecut, am eliberat sute şi sute de terorişti periculoşi, doar ca să ne reîntâlnim cu ei pe câmpul de luptă. (…) Astăzi, îmi ţin o altă promisiune. Tocmai am semnat, înainte să vin aici, pentru reexaminarea politicii de detenţie militară şi pentru a ţine deschise facilităţile din Guantanamo Bay”, a declarat Donald Trump în discursul său despre starea naţiunii, în cadrul căruia a anunţat şi că Loteria Vizelor va dispărea.
Astfel, preşedintele republican a semnat un ordin pentru a menţine deschisă controversata închisoare. Decizia lui este la polul opus faţă de cea a predeceosrului său. Barack Obama a încercat să închidă închisoarea, însă tentativele sale nu au fost de succes.
Închisoarea Guantanamo Bay a fost cea în care au fost aduşi şi torturaţi, după atentatele de la 11 septembrie 2001, suspecţii de terorism prinşi de americani.
Citeşte şi: VIDEO EXCLUSIV/Interviu cu Crystal Hefner, văduva ”tăticului” Playboy:„Dacă îl cunoșteam pe Hugh tânăr, nu cred că aș fi făcut față…”