„Pentru persoanele care au sub 16 ani nu există, pentru moment, o indicație de utilizare. Nu sunt suficiente date care să asigure această recomandare la acest moment”, a declarat mediul Valeriu Gheorghiță vineri, după vizita la centrul de stocare a vaccinurilor de la Institutul Cantacuzino.

Campania de vaccinare anti-Covid în România se va desfășura în trei etape. Primii vor fi fie imunizați lucrătorii din domeniul sănătății și social, iar în a doua etapă vor fi vaccinaţi toţi angajaţii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale, inclusiv cei din salubritate sau personalul poştal.

În a treia etapă vaccinul va fi disponibil pentru restul populației. Vaccinarea anti-Covid în România va fi gratuită și voluntară.

Persoanele vulnerabile, adică cele de peste 65 de ani şi cele cu boli cronice vor fi printre categoriile care vor beneficia cu prioritate de vaccinul anti-COVID-19.

Doctorul Mihai Craiu: „Copiii să facă vaccinul antigripal”

Cum copiii nu vor fi vaccinați în primele valuri ale campaniei de vaccinare, ar trebui să fie măcar vaccinați antigripal, recomandă medicul Mihai Craiu.

„Sunt studii în desfășurare și pentru vaccinarea copiilor sub 16 ani. Până să înceapă eventual vaccinarea copiilor ar trebui să avem grijă de ei având noi, adulții, grijă de noi – mască în spații închise, mâini spălate”, a declarat Craiu într-o intervenție la Digi24.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

El a mai spus că în familiile în care cei mici au boli grave și riscă să aibă complicații în urma infectării cu COVID-19, părinții trebuie să fie incluși în programul de vaccinare.

Primele doze, după 26 decembrie

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că estimează că primirea de către România a vaccinului anti-COVID de la Pfizer va avea loc în perioada 26-31 decembrie.

Pacienții care acuză reacții adverse postimunizare pot raporta acest lucru pe platforma reacţiilor adverse de la nivelul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI