Tensiuni în Marea Britanie, după ce o tânără a fost răpită și ucisă de un polițist. Oamenii care îi aduceau un omagiu, alungați pentru că încălcau regulile anti-COVID

Comentează
Arhiva foto

Marea Britanie este șocată de răpirea și uciderea unei tinere, care a fost dată dispărută pe 3 martie, în Londra, după ce a plecat de la un prieten. Ea a fost confirmată decedată câteva zile mai târziu, iar un polițist a fost acuzat de moartea ei. Cazul a suscitat o vie emoţie în Regatul Unit, însă seara, comemorarea în memoria victimei a fost oprită de poliție fiindcă nu respecta măsurile antidepidemice. Oamenii au decis să aprindă lumânări de acasă, într-un uriaș ceremonial virtual, scrie BBC.

Sute de persoane s-au adunat la Clapham Common, Londra, aproape de casa în care locuia Sarah Everard, tânăra ucisă, dar priveghiul a fost oprit de poliție, care a transmis că „oamenii sunt îngrămădiți unul în celălalt, încălcând reglementările antiepidemice. Îi îndemnăm să plece acasă”.

Au existat confruntări între ofițeri și cei prezenți, potrvit imaginilor difuzate de agențiile de presă.

„Rușine să vă fie!” s-a strigat din mulțime, după ce mai multe persoane au fost urcate într-o dubă a poliției.

Ulterior, oamenii au organziat o comemorare virtuală.

Cazul care a șocat Marea Britanie

Moartea lui Sarah Everard a atras și atenția oficialilor din țară. Premierul Boris Johnson a spus într-un mesaj pe Twitter că se va gândi „la familia și prietenii lui Sarah”, când va aprinde o lumânare în memoria ei. „Voi face tot ce pot să fac străzile din nou sigure”. Kate Middleton, ducesa de Cambridge, i-a adus și ea un omagiu tinerei.

În acest timp, femeile din Marea Britanie au spus că nu se simt în siguranță. Și asta deoarece Sarah a fost răpită de pe o stradă din Londra, pe 3 martie, după ce a plecat din apartamentul unui prieten, din sudul Londrei, pentru a se întoarce la locuința ei, aflată la aproximativ 50 de minute de mers pe jos.

Ea a fost surprinsă ultima dată de o cameră de supraveghere la ora 21:30 în acea seară. Câteva zile mai târziu, trupul ei a fost găsit la marginea unei păduri din Kent, la 78 de kilometri de locul în care Sarah Everard a fost văzută ultima oară.

Principalul suspect: un ofițer, responsabil de paza ambasadelor

Suspect de răpirea și uciderea tinerei de 33 de ani este un ofiţer de la o unitate de poliţie din Londra însărcinată cu protejarea reprezentanţelor diplomatice, a fost arestat marţi, fiind suspectat de crimă.

Wayne Couzens a apărut în fața magistraților pentru a fi pus sub acuzare. Potrivit tabloidului britanic The Sun, după ce a fost arestat, acesta a fost transportat de urgență de la închisoare la spital, după ce a fost găsit prăbușit în celula sa.

Mii de oameni i-au adus un omagiu tinerei, iar femeile s-au plâns că nu se simt în siguranță pe străzi

Violența împotriva femeilor, „formă de terorism intern”

Moartea britanicei Sarah Everard a determinat femeile să-și împărtășească propriile experiențe și a redeschis dezbatere publică cu privire la siguranța lor.

În timpul unui eveniment virtual găzduit de Feminiștii din Londra, Mandu Reid, liderul Partidului pentru Egalitatea Femeilor, a comparat violența împotriva femeilor și a fetelor cu „o formă de terorism intern”, în timp ce prezentatorul TV Sandi Toksvig a declarat că „moartea doamnei Everard ar trebui să fie o cotitură”.

Ministrul de interne, Priti Patel, a declarat că aproape 20.000 de persoane au răspuns în 24 de ore la o consultare cu privire la modul în care guvernul poate aborda violența împotriva femeilor.

Între timp, o pagină de strângere de fonduri creată pentru Sarah Everard a adunat donații de circa 350.000 de euro.

The gathering at #ClaphamCommon is unsafe. Hundreds of people are tightly packed together in breach of the regulations and risking public health.

We are urging people to go home and we thank those who have been engaging with officers and who are leaving.#ReclaimTheseStreets
— Lambeth Police | Central South BCU (@LambethMPS) March 13, 2021

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Bucătarul Cosmin Cornea și echipa sa din restaurant, toți stau în bucătărie și poartă șorțuri speciale pentru gătit
InterviuExclusiv
15:23
Povestea lui chef Cosmin Cornea: cum a ajuns de la munca în agricultură și descărcat TIR-uri de marfă să fie un cunoscut bucătar din Italia și Marea Britanie
Omar Hayssam a ieșit în închisoare. Omar Hayssam, cu barbă albă și ochelari
15:02
Cine este Omar Hayssam, cel mai cunoscut terorist condamnat în România după răpirea jurnaliștilor din Irak
MONDEN
Serban Copoț în pădure. Sursa FOTO/ Facebook
15:38
Mesajul dur transmis de Șerban Copoț pentru profesorii care protestează. „V-ați întrebat vreodată de ce nu aveți susținerea lor?”
Arhiva foto
14:55
Vocea României 2026. Carmen Tănase va cânta pe scenă
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
16:35
Imagini nemaivăzute, în fața unui minister: zeci de roboți au ieșit în stradă să protesteze împotriva inteligenței artificiale
16:29
Un propagandist din Rusia, fost redactor-șef la Sputnik Moldova, a folosit Claude pentru a crea un ecosistem de știri manipulatoare. Maia Sandu, o țintă înainte de alegeri
16:12
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
Exclusiv
16:11
Imagini de la filmările serialului „Fără urmă”: „Trebuia să fiu acolo”. Cum arată satul Apoș de lângă Sibiu și orașul Agnita
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Omar Hayssam în momentul în care este dus în arest la București
14:11
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare. Decizia instanței este definitivă
Un muncitor în construcții care poartă cască galbenă de protecție și mănuși, lucrând la zidirea unui perete din cărămidă roșie pe un șantier.
13:47
Salariul mediu brut din România a ajuns la 9.709 lei în iulie. Topul domeniilor cu cele mai mari salarii în 2026
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
13:27
Inflația a coborât la 6,2% în august, după vârful de 10,85% din mai. Frames: „Scăderea nu se datorează politicii monetare”
RAED ARAFAT
13:00
Raed Arafat a fost inculpat oficial în dosarul de contrabandă cu un elicopter. „Timp de 9 ani nu a venit nimeni să ne ceară TVA”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate