„Sâmbătă, la ora 15.40, un turist a găsit cadavrul suspectului, la mică distanţă de un drum forestier din zona ocolului silvic Pipirig, judeţul Neamţ. Bărbatul avea trei leziuni în dreptul inimii, provocate cu un obiect ascuţit. Două răni erau superficiale, iar una era profundă. Avem serioase motive să credem că leziunile au fost autoprovocate”, a declarat, duminică, prim-procurorul Parchetului Tribunalului Iaşi, potrivit Mediafax.ro.

Ea a spus că lângă cadavru a fost descoperit şi un material textil, cu care bărbatul a încercat să oprească hemoragia. De asemenea, a precizat că asupra tânărului n-a fost găsit nici un bilet în care să explice de ce a recurs la acest gest.

George Guraliuc, în vârstă de 23 de ani, este suspectat că şi-a ucis sora, în vârstă de 29 de ani, angajată la Penitenciarul din Iaşi, şi pe fetiţa acesteia, în vârstă de cinci luni. Cele două au fost găsite, joi seară, înjunghiate mortal în apartamentul în care locuiau, din cartierul ieşean Alexandru cel Bun. Managerul Spitalului de Psihiatrie Socola din Iaşi, medicul Călin Scripcaru, a declarat, vineri, că tânărul a fost internat timp de trei săptămâni în această unitate medicală, el fiind externat la începutul lunii iunie.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.