"Indiferent de situaţie, eu mi-am adus familia în ţară. Este un motiv neîntemeiat din moment ce eu, la două săptămâni după operaţia pe cord m-am prezentat la proces. Ştiind că am proces am venit imediat în ţară, iar soţia şi copilul au venit alaltăieri. Voi rămâne indiferent de decizie. Nu voi părăsi ţara, pentru a nu se crea niciun fel de suspiciuni", a spus Borcea, scrie Mediafax.
Cristian Borcea a menţionat că afirmaţiile DNA potrivit cărora a început să înstrăineze o parte din bunuri şi acţiuni deţinute la diferite societăţi comerciale pentru a îngreuna recuperarea prejudiciului produs nu sunt conforme cu realitatea. "Procurorul s-a referit la acţiunile de la Dinamo pe care le-am dat de un an de zile şi la apartamentul de la Miami pe care îl am", a completat Borcea.
Procurorul DNA a depus, luni, la instanţa supremă o cerere prin care solicită judecătorilor să ia faţă de toţi cei opt oameni de fotbal judecaţi în dosarul transferurilor de jucători măsura interdicţiei de a părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile. Judecătorii instanţei supreme au amânat, pentru 19 februarie, judecarea cererii DNA. Totodată, instanţa supremă a stabilit ca judecarea recursurilor să fie reluată în 5 martie.
Citeşte şi: Gigi Becali, George Copos, Cristi Borcea şi Victor Becali ar fi avut o "întâlnire conspirativă", potrivit DNA