MENIU CAUTĂ
16 Apr. 2017 18:20

UPDATE. Criza din Siria | 126 morți, printre care 68 de copii, într-un atentat asupra autobuzelor care evacuau oamenii din Alep

Distribuie

Un atentat cu mașină-capcană a fost comis de un kamikaze în apropierea unui convoi de autobuze care transportau persoanele evacuate din localități siriene proguvernamentale. În urma exploziei, peste 126 de persoane și-au pierdut viața, relatează CNN.

UPDATE  ora 18.15: 126 de persoane și-au pierdut viața, printre care se află și 68 de copii, anunță grupurile de monitorizare din Siria, citate de BBC.

UPDATE 16 aprilie, ora 14:15. Bilanțul morțilot a crescut la 112, a anunțat duminică un grup de monitorizare, potrivit CNN.

Cel puţin 70 oameni morți şi 128 de răniți a fost bilanțul anunțat inițial în atentatul cu mașină capcană de sâmbătă. Atentatul a fost comis de un atacator sinucigaş care conducea un camion-capcană folosit în mod normal pentru transportul cartofilor, informează Xinhua.

Autobuzele la bordul cărora se aflau mii de persoane evacuate din localităţi siriene aflate sub asediu au pornit din nou sâmbătă către destinaţia finală după ore bune de blocaj.


Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, care nu furnizează un bilanț exact, susține că mașină-capcană la Rashidin, un cartier rebel situat la vest de Alep. Acolo erau staționate autobuzele care transportau 5.000 de oameni, evacuați din Foua și Kafraya, două localități proregim din nord-vestul Siriei asediate de insurgenți.

În imaginile difuzate de televiziunea de stat se putea vedea ceea ce părea a fi locul atacului imediat după explozie, cu trupuri întinse pe jos, incendii și fuioare negre de fum. Autobuzele erau înnegrite de la explozie, cu geamurile făcute țăndări.

Citește și: Bashar al-Assad susține că atacul chimic din Siria este o fabricație 100%'

Loading...
Comentarii