Abramovici şi-a vândut iahturile!
Rusul Roman Abramovici e, fără îndoială, cel mai “suferind” dintre cei afectaţi de criza mondială. După ce averea sa a scăzut de la 11, 7 miliarde de dolari la doar şase, Abramovici a ales să renunţe la “jucăriile” de lux, adică cele patru iahturi pe care le are: Pelorus, Ecstasea, Le Grand Bleu şi Sussurro. Superbele ambarcaţiuni au fost vândute recent, fiecare pentru o sumă în jurul a 100 de milioane de dolari.
Cedează un superhotel
Sergei Polonski era până de curând unul dintre mogulii imobiliarelor din Rusia, cu o avere de peste trei miliarde de dolari. Criza financiară l-a lovit în plin şi, fiindcă nu mai avea nici un dolar în bancă, a fost nevoit să găsească rapid o soluţie. Acum îşi vinde un hotel luxos din Antalya, Turcia, Sungate Port Royal Hotel, cu 200 de milioane de dolari.
Se despart de castelul de vis din Franţa
Soţii Tim şi Edra Blixseth sunt doi americani care până acum câteva luni erau deţinătorii unei averi de circa trei miliarde de dolari. Bogăţia lor provenea din nenumărate staţiuni şi terenuri de golf exclusiviste, pe care le frecventau cei mai bogaţi oameni ai lumii. Criza economică i-a forţat să-şi declare falimentul şi, pentru a mai scăpa de datorii, cei doi au scos la vânzare castelul Farcheville, din Franţa, şi o insulă privată din Caraibe, care le erau cele mai dragi dintre avuţii. Dacă pe castel cer suma de 57 de milioane de dolari, pentru insulă preţul de vânzare este 75 de milioane.
Se lipseşte de echipa de fotbal din Anglia
Fostul miliardar islandez Björgólfur Gudmundsson şi-a pierdut averea de câteva miliarde de dolari într-o singură zi, când banca lui a fost naţionalizată, anul trecut. Pentru a-şi achita datoriile, el a scos la vânzare echipa de fotbal pe care o cumpărase în 2006, West Ham United, din Anglia. Cere pe ea nu mai puţin de 200 de milioane de dolari.
Şi-a pus la bătaie avionul personal
Henry Samueli este un bogătaş american, cu o avere de 2,3 miliarde de dolari, care a făcut bani din telecomunicaţii. Însă acum şase luni, acţiunile sale au suferit o cădere devastatoare la bursă şi a fost nevoit să pună la bătaie piese valoroase din averea sa. Pe lângă obiecte de artă, Samueli şi-a scos la vânzare şi avionul personal, un Gulfstream IV, pe care vrea nu mai puţin de 29 de milioane de dolari.
Nu mai poate ţine vila cu 105 camere
Miliardarul indian Lakshmi Mittal, care are afaceri şi în România – Mittal Steel Galaţi -, şi-a cumpărat în urmă cu aproape doi ani cea mai scumpă reşedinţă din lume, lângă Londra, în Anglia. “Updown Court” a costat circa 120 de milioane de dolari, iar acum, Mittal, pe care îl costă câteva milioane de dolari lunar întreţinerea celor 105 camere, cere pe vila uriaşă 139 de milioane. Proprietatea a fost scoasă la vânzare acum câteva luni, dar până acum nimeni nu s-a arătat interesat s-o cumpere.