Guvernul reformist de la Sofia a fost înlăturat printr-o moţiune de cenzură, după șase luni în funcție

Comentează
Arhiva foto

Guvernul bulgar condus de premierul liberal Kiril Petkov a fost înlăturat miercuri printr-o moţiune de cenzură, care aruncă ţara într-o nouă criză politică după deja trei runde de alegeri desfăşurate anul trecut, transmite AFP, citat de Agerpres.

Moţiunea de cenzură a fost adoptată cu votul a 123 de deputaţi dintr-un total de 240, în timp ce împotrivă au votat 116, a anunţat vicepreşedintele parlamentului, Miroslav Ivanov.

Coaliţia eterogenă formată în decembrie, după un deceniu în care la guvernare s-a aflat controversatul Boiko Borisov, s-a fisurat însă la începutul lunii iunie, când a pierdut sprijinul partidului antisistem "Există un astfel de popor" (ITP) în urma disputelor legate de cheltuielile bugetare şi de decizia dacă Bulgaria să deblocheze sau nu negocierile de aderare a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană.

Aflat în opoziţie, GERB, partidul conservator al lui Borisov, a profitat de breşă şi a depus o moţiune de cenzură, acuzând 'eşecul politicii economice şi financiare a guvernului', în contextul unei explozii a preţurilor.

"A fost o onoare pentru mine să conduc' un astfel de guvern, a reacţionat Petkov. Acest vot este un pas mic pe un drum lung', a adăugat el, promiţând să continue lupta.

Știre inițială: În cazul în care guvernul se prăbușește, Bulgaria se va îndrepta, probabil, spre al patrulea scrutin legislativ în ceva mai mult de un an, scriu Reuters, Sofia Globe și Politico. În acest caz, partidele naționaliste simpatizante ale Moscovei ar putea obține un număr important de voturi.

O moțiune de cenzură împotriva guvernului bulgar ar putea fi votată azi în parlamentul de la Sofia, înlăturând o administrație care a promis să curețe corupția endemică din țară și care a adoptat o poziție neobișnuit de fermă împotriva Rusiei.

Votul este programat să înceapă miercuri seară, la ora 19.10 - apogeul unei crize care va genera incertitudine prelungită și de care ar putea profita partidele extremiste proruse și chiar Moscova.

Criza cu pricina a fost declanșată de fostul cântăreț folk și vedetă TV devenit politician, Slavi Trifonov, care și-a retras brusc partidul „Există un astfel de popor” (ITN) din coaliția de guvernare, după mai puțin de șase luni de la începerea mandatului.

Trifonov a spus că are dezacorduri cu premierul Kiril Petkov în privința bugetului și l-a acuzat că vrea să deblocheze începerea negocierilor de aderare la UE pentru Macedonia de Nord, cu care Sofia are dispute culturale, importante pentru naționaliștii bulgari.

Moțiunea a fost ulterior propusă de partidul de opoziție GERB, al fostului prim-ministru Boiko Borissov, care a condus țara în cea mai mare parte a ultimului deceniu și care a acuzat guvernul că nu a reușit să reducă inflația în creștere.

Marți, după o lungă dezbatere în legislativ, premierul Petkov a spus că încă speră ca moțiunea să nu fie votată de majoritatea parlamentarilor, notează Sofia Globe. O parte dintre parlamentarii ITN au dezertat din partid după ce Trifonov s-a retras de la guvernare, dar pentru ca guvernul să supraviețuiască, Petkov mai are nevoie de șase voturi, pe care nu este sigur că le va obține.

În cazul în care Executivul va fi demis, premierul a insistat că partidul său, „Continuăm Schimbarea”, mai are totuși o șansă de a rămâne la guvernare. Și asta pentru că gruparea politică condusă de Petkov și de colegul său absolvent de Harvard, Assen Vassilev, va avea prima șansă pentru a încerca să formeze un nou guvern.

„Vom avea posibilitatea de a vorbi cu mai mulți parlamentari, în special de la ITN”, a spus Petkov, cu referire la partidul lui Trifonov. „Sper că există mai mulți oameni ezitanți”, a adăugat el.

Naționalism, mafie, Rusia

Petkov a preluat funcția în decembrie, după o lungă criză politică și două runde de alegeri legislative fără rezultat clar, promițând un curs prooccidental pentru țara sa și toleranță zero față de corupție.

Atunci când trupele ruse au pătruns în Ucraina, Petkov a sfidat Moscova, refuzând să plătească în ruble pentru importurile de gaze și declarând că nu va reînnoi un contract pentru importul pe termen lung cu Gazprom. Drept răspuns, Rusia a încetat furnizarea de gaze în aprilie.

Bulgaria a oferit, de asemenea, ajutor Ucrainei, inclusiv asistență militară substanțială și l-a demis pe ministrul apărării Stefan Ianev, care folosise expresia Kremlinului - „operațiune specială” - atunci când s-a referit la războiul din Ucraina.

Declanșatorul crizei a fost problema macedoneană - Petkov spunând că este gata să renunțe la blocarea negocierilor de aderare pentru Skopje, în schimbul unor concesii.

A fost o decizia curajoasă. Fostul guvern de la Sofia este cel care a inițiat blocarea negocierilor, cerând practic vecinilor să recunoască originile bulgare ale populației macedonene. Din acest moment, chestiunea a crescut în importanță, în ochii bulgarilor, potrivit sondajelor de opinie.

Trifonov s-a plâns că partidul său a fost ocolit în cadrul discuțiilor și l-a acuzat pe Petkov de „trădare națională”. Petkov a susținut însă că orice decizie privind ridicarea vetoului bulgar ar fi fost supusă la vot în parlament.

În același timp, el a acuzat conducerea partidului populist ITN că ce face, de fapt, este să împiedice în mod deliberat agenda anticorupție a cabinetului. Dezbaterea politică s-a concentrat în mare parte pe ideea că retragerea lui Trifonov ar avea mai degrabă legătură cu puternica mafie oligarhică din Bulgaria, care ar avea de pierdut în urma reformei anticorupție promise de Petkov, scrie Politico.

Această interpretare a fost încurajată de unii parlamentari din partidul lui Trifonov, care îl susțin acum pe Petkov tocmai pentru că spun că propriul lor partid este de partea mafiei. Trifonov a subliniat însă că aceste acuzații sunt absurde.

Noi alegeri anticipate?

Criza aduce noi incertitudini pe scena politică și pune în pericol planurile imediate ale Bulgariei, care trebuie să absoarbă milioanele de euro din fondurile de redresare ale UE și speră să adopte moneda euro în 2024, scrie Reuters.

Blocajul ar putea, de asemenea, să împiedice eforturile Bulgariei de a-și asigura noi surse pentru livrările de gaze naturale, după ce Moscova a întrerupt exporturile către Sofia.

„Chiar dacă guvernul supraviețuiește votului, cu greu și-ar putea asigura o susținere stabilă pe termen lung”, a observat Dobromir Jivkov, analist politic la firma de sondaje Market Links, citat de Reuters. „Alegerile anticipate sunt foarte posibile”, a avertizat acesta.

Ar fi al patrulea scrutin legislativ în ceva mai mult de un an și sunt șanse mari ca nici acesta să nu rezolve problema unei guvernări stabile.

Noile sondaje de opinie par să avantajeze partidul GERB, al lui Borissov, precum și partidele proruse, cum ar fi partidul naționalist Renașterea, în condițiile în care problemele economice și războiul din Ucraina polarizează societatea.

„Avânt Bulgaria”, un alt partid naționalist prorus înființat de Stefan Ianev, ministrul demis al apărării, ar putea și el să obțină un scor bun în alegeri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate