CTP, despre ședința lui Iohannis anunțată ieri pentru azi la prânz. „Și a mai trecut o zi, adică încă 500-600 de morți”

Comentează
VIDEO Cristian Tudor Popescu, editorial virulent la adresa lui Ion Țiriac: Spune elucubrații neamprostești

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat miercuri, la Digi24, anunțul făcut de președintele Klaus Iohannis care a transmis că azi va avea o discuție cu toți cei implicați în gestionarea pandemiei. Totodată, acesta a precizat că zilele puse la dispoziție de șeful statului au acutizat criza sanitară cu care se confruntă România: „O zi egal 500-600 de morți, așa calculez acum”, a spus acesta.

„Să anunțe stare de urgență, să anunțe că vor fi cercetați și reținuți penal toți cei care lansează tot felul de afirmații mincinoase în legătură cu vaccinarea, în legătură cu pandemia. Nimic din toate acestea. Domnul președinte ne-a anunțat că se pregătește să se gândească să ia în discuție niște măsuri azi la 17.30. Ceea ce înseamnă că de ieri și până azi a mai trecut o zi, adică încă 500-600 de morți că eu așa socotesc zilele acum, o zi egal 600”, a declarat Cristian Tudor Popescu, miercuri, la Digi 24.

Reacția vine după ce Klaus Iohannis a anunțat, marți, că îi va chema la Cotroceni pe toți cei care sunt implicați în gestionare pandemiei de coronavirus.

Potrivit, unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială, ședința va avea loc la ora 17.30 la Palatul Cotroceni, unde vor participa, premierul Florin Cîțu, minsitrul de Interne Lucian Bode, ministrul Sănătății Cseke Attila, dar și șeful DSU Raed Arafat. La discuții va fi prezent și Valeriu Gheorghiță, președintele campaniei de vaccinare.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, comentând cel mai grav bilanţ de la debutul pandemiei, că a convocat la discuţii toţi actorii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei „pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor”.

În acest context, Cristian Tudor Popescu a spus că oamenii vor accepta mai greu impunerea unor noi restricții.

„Restricțiile vor fi acceptate cu ostilitate din partea oamenilor, tocmai din pricina faptului că cei care le vor propune acum nu sunt credibili. Dacă aveau oamenii încredere în ei, atunci oamenii le-ar fi acceptat”, a mai spus gazetarul.

Întrebat dacă perioada oferită de Klaus Iohannis pentru ca partidele să discute și să găsească o soluție a folosit cuiva, gazetarul a răspuns:

„Nimănui. În capul lor, le-a folosit lor. E vorba de zile, domnul Iohannis a dat o săptămâna partidelor să se gândească cum să chibzuiască pentru consultările de la Cotroceni, după a mai dat încă 10 zile și lui Dacian Cioloș, care Dacian Cioloș a ținut să le folosească pe toate, până la ultima, nu și-a depus mandatul pentru că avea și el să-și facă numărul de morți”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Legat de refacerea coaliției de guvernare PNL-USR-UDMR, gazetarul a spus că: „Chiar dacă s-ar introduce o refacere a acestei coaliții, vă dați seama cum poate să-i guverneze pe oameni după tot ce se întâmplă? Ce credibilitate mai au? Îi disprețuiește o lume întreagă pentru ce s-a întâmplat. Ar trebui să dea socoteală pentru morți. Chiar dacă se reface ce și cum să guverneze?”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
MONDEN
Concurenți Burlacii - Foc în Paradis
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metoru Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
08:37
România vinde de peste 240 de milioane de dolari într-o țară cu 213 milioane de oameni. Ce trimitem peste Atlantic
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală