Cum a fost reconstruită cea mai distrusă capitală europeană din Al Doilea Război Mondial: „Un cimitir acoperit de zăpadă”

Distrugerea sistematică a orașului

Înainte de izbucnirea războiului, capitala Poloniei avea aproximativ 1,3 milioane de locuitori. La finalul conflictului, în 1945, doar în jur de 20.000 de persoane mai trăiau în zona periferică de pe malul stâng al Vistulei.

Distrugerea planificată a orașului a fost ordonată de Adolf Hitler pe 6 februarie 1944, când a cerut ca Varșovia să fie distrusă complet la prima ocazie. Heinrich Himmler a detaliat ordinul: „fiecare locuitor trebuie ucis, fără excepții, inclusiv femeile și copiii; nu trebuie luați prizonieri. Varșovia trebuie rasă de pe fața pământului pentru a oferi un exemplu înfricoșător întregii Europe”.

După înfrângerea Revoltei din august-octombrie 1944, ocupanții au început o distrugere sistematică a orașului: clădirile au fost dinamitate, incendiate, iar bunurile culturale au fost jefuite sau distruse.

Peste 85% din clădirile de pe malul stâng al orașului au fost distruse, inclusiv majoritatea monumentelor, bisericilor, muzeelor, arhivelor și bibliotecilor de o valoare culturală inestimabilă.

Martorii spun că, la revenirea în oraș în ianuarie 1945, peisajul era de-a dreptul apocaliptic: „un cimitir imens, acoperit de zăpadă și ruine”. În ciuda propunerilor de a muta capitala în alt loc, autoritățile și populația au refuzat, alegând să reconstruiască orașul. Sub deviza „Întreaga națiune își construiește capitala”, a început o muncă titanică.

Recomandări

Visul Melisei, tânăra abandonată de părinți care vrea să fie doctor: „Învăț ca să iau Bacul, apoi voi da la Medicină. E tot ce-mi doresc!”

Clădirile istorice au fost identic reconstruite

Reconstrucția Varșoviei a fost una dintre cele mai impresionante lucrări urbane din secolul XX. S-a înființat Biroul de Reconstrucție a Capitalei, care a coordonat proiectele într-un ritm alert.

Clădirile istorice au fost reconstruite fidel pe baza picturilor și gravurilor vechi ale lui Canaletto, iar alături de acestea au apărut cartiere noi.

Un moment important a fost decretul emis de Bolesław Bierut la 26 octombrie 1945, care prevedea naționalizarea tuturor terenurilor din limitele orașului de dinainte de război. Scopul era de a facilita reconstrucția, dar în practică a dus la exproprierea masivă a foștilor proprietari, mulți dintre ei nu au primit nicio compensație.

Grație eforturilor uriașe ale populației, orașul a renăscut rapid. În 1946 erau deja funcționale podurile Poniatowski și Gdański, iar în 1949 au fost inaugurate Coloana lui Sigismund, ruta WZ, cartierul Mariensztat și primele locuințe reconstruite din Piața Orașului Vechi.

Pentru a finanța reconstrucția, în 1948 a fost creat Fondul Social pentru Reconstrucția Capitalei (SFOS), alimentat printr-o contribuție obligatorie de 0,5% din veniturile tuturor lucrătorilor, precum și prin taxe speciale și donații.

Recomandări

Efectele fumatului asupra creierului, explicate de neurochirurgul Andrei Brînzeu. Situațiile în care chiar și o singură țigară poate fi fatală

Distrugerea Varșoviei, un act de răzbunare

Distrugerea Varșoviei a fost rezultatul unui act de represalii al Germaniei naziste după Revolta din 1944, fără justificare militară sau strategică.

Deși planurile de distrugere și germanizare fuseseră concepute încă dinainte în cadrul Generalplan Ost, în 1944, cu războiul pierdut, aceste planuri au fost abandonate. Distrugerea orașului a devenit astfel un act pur de răzbunare.

Forțele germane au devastat între 80% și 90% din clădirile orașului, demolând sau furând sistematic monumente, biserici, muzee, castele și opere de artă. După război, eforturile de reconstrucție au fost vaste, bazându-se pe planuri și documente istorice.

Istoricul Alexandra Richie a afirmat că „poate niciun alt oraș nu a suferit atât de mult în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, subliniind caracterul unic al distrugerii Varșoviei chiar și în contextul dezastrului general al războiului.