Cum au reușit cei trei premieri europeni să intre și să iasă din Ucraina, cu trenul, în 24 de ore

Comentează
Arhiva foto

Directorul Căilor Ferate Ucrainene, Oleksandr Kamyshin, a declarat că prim-miniștrii polonez, ceh și sloven, care au călătorit marți cu trenul pentru o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, au folosit un tren special cu patru dintre cele mai noi vagoane de dormit ale companiei. Singurii pasageri prezenți făceau parte din delegație sau erau din echipa securitate, potrivit CNN.

„Era un tren obișnuit, normal, cu vagoane normale”, a spus el. „Traseul delegației nu a fost mai special decât celelalte. A fost aceeași cale pe care o parcurg și pasagerii normali”, a declarat directorul Căilor Ferate Ucrainene, care a catalogat chiar „naiv” gestul făcut de cei trei premieri UE, chiar dacă „a fost cu adevărat important pentru noi”.

Motivul? Delegația liderilor UE și-a anunțat planurile de călătorie în timp ce se afla încă în drum spre capitala ucraineană.

„Le-am păstrat secretul, dar când am văzut că ceva a fost publicat online, m-a surprins. Nu am înțeles asta", a spus Kamyshin, în contextul în care căile ferate ucrainene au fost în repetate rânduri bombardate de forțele ruse.

Sistemul feroviar al Ucrainei nu a fost imun la atacurile rusești. Dar marți dimineață, premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunțat că el, împreună cu premierul sloven Janez Jansa și cu prim-ministrul ceh Petr Fiala, se îndreaptă spre Kiev.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a fost cel care a dezvăluit călătoria. „Este datoria noastră să fim acolo unde se face istoria. Pentru că nu este vorba despre noi, ci despre viitorul copiilor noștri care merită să trăiască într-o lume eliberată de tiranie", a scris liderul de la Varșovia pe Facebook în timpul călătoriei pe care a efectuat-o alături de premierul ceh Petr Fiala și cel sloven Janes Jansa.

Nu a fost și singurul. Premierul ceh a postat și el pe Twitter. „Scopul vizitei este de a confirma sprijinul fără echivoc al întregii Uniuni Europene pentru suveranitatea și independența Ucrainei”.

Liderii europeni și președintele ucrainean la capătul discuțiilor de la Kiev Foto: EPA

Preocupările de securitate au fost principala grijă a directorului căilor ferate încă de la începutul războiului. Kamyshin și adjuncții săi au petrecut ultimele trei săptămâni traversând țara și gestionând cei 321.000 de angajați ai căii ferate și aproximativ 1.450 de gări.

El crede că managementul căilor ferate este o țintă pentru bombele rusești, așa că faptul că este în mișcare aproape constantă este o chestiune de siguranță personală.

Potrivit lui Kamyshin, ideea prim-miniștrilor a fost să călătorească la Kiev cu trenul, crezând că este cel mai sigur mod de transport. El a fost de acord, în ciuda faptului că o gară din Zaporojie a fost lovită miercuri dimineață de o bombă rusească, la scurt timp după vizita lor, și a lăsat o gaură de mărimea unui crater pe șinele de cale ferată și a avariat gara.

Orice persoană inteligentă ar alege trenul în locul unei mașini în zilele noastre. Chiar și cu bombardamente peste tot, gările și trenurile sunt cele mai sigure locuri din țară în acest moment.Directorul Căilor Ferate Ucrainene, Oleksandr Kamyshin:

Călătoria a durat în jur de opt sau nouă ore, a spus el. Liderii au petrecut câteva ore cu Zelenski și echipa sa înainte de a lua un tren peste noapte înapoi în Polonia.

„Pentru mine, este cea mai bună evaluare a căilor ferate dacă prim-miniștrii străini au ales trenul în loc de o mașină sau un elicopter sau orice altă opțiune”, a spus Oleksandr Kamyshin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
MONDEN
Concurentii Asia Express 2027, în prima ediție a acestui sezon
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
Concurenți Burlacii - Foc în Paradis
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
09:37
Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au demolat casa din Italia: „Vă arăt niște imagini”
09:29
Imagini din noua casă a lui Valerie Lungu, concurenta de la „Asia Express” 2026. Mulți nici nu ar avea curaj să viseze la așa locuință
09:23
Când vor putea circula șoferii 155 km fără întrerupere pe Autostrada A3 de la Poarta Sălajului la Târgu Mureş
09:15
Un mecanic a desfăcut cel mai problematic motor Toyota care a cedat aproape nou, în SUA
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală