De Mihai Niculescu,

Akshay Thakur este unul din cei șase bărbați care au violat cu brutalitate o studentă într-un autobuz din New Delhi, in 2012. Nirbhaya, fata de 23 de ani, a fost abandonată pe marginea drumului și a murit după două săptămâni din cauza rănilor suferite.

El vrea să scape de spânzurătoare cu acest argument complet neobișnuit, în condițiile în care ar putea fi executat pe 16 decembrie, la șapte ani de la oribila crimă, arată CNN. India este una din cele mai poluate țări din lume, iar în clasamentul primelor zece locuri la toxicitatea din aer se regăsesc șapte orașe indiene.

„Viața mi se scurtează văzând cu ochii, atunci de ce să fiu executat? Aerul este ca într-o cameră de gazare, iar apa este plină de otrăvuri” a scris violatorul în petiție. Închisoarea în care este deținut se află într-una din cele mai poluate zone din India, Mayapurim, în apropierea unei fabrici.

Unul dintre bărbații condamnați pentru viol s-a sinucis în închisoare, iar al șaselea a fost eliberat pentru că era minor la data comiterii faptelor.

Avocatul lui Thakur a înaintat luni o cerere la Curtea Supremă din India, cu câteva zile înainte de data posibilă a execuției. Aceasta a fost avansată de media pe baza altor execuții similare, în condițiile în care violurile numeroase din India au șocat opinia publică.

Un medic hematolog a izbucnit: ”România nu poate începe cel mai eficient tratament pe pacienții COVID-19 pentru că nu are un test”
Recomandări

Un medic hematolog a izbucnit: ”România nu poate începe cel mai eficient tratament pe pacienții COVID-19 pentru că nu are un test”

 

Însă, un alt avocat specializat în dreptul penal indian, Satish Maneshinde, consultat de jurnaliști, susține că individul nu poate să evite execuția pe baza acestui argument, care nu are temei juridic.

Mama tinerei ucise, Asha Devi, a povestit pentru sursa citată că a obosit să aștepte ca să i se facă dreptate.

„Nu pot să spun cât de dureros a fost în acești șapte ani, prin ce am trecut. Trăiesc cu speranța că vor fi spânzurați, dar după tot ce au făcut ei nu au fost pedepsiți. Până când nu vor fi pedepsiți pentru faptele lor, până când violatorii nu vor fi spânzurați, ei nu se vor opri” a spus femeia.

Mama tinerei spune că și-a regăsit puterea de a lupta din suferința fiicei sale.

„Am văzut-o murind, am văzut-o cerându-mi o picătură de apă. Nu există Dumnezeu pentru mine, nimeni nu-mi dă putere, doar durerea pe care o simt” a mai spus mama Nirbhayei

Citeşte şi:

Ce urmează după victoria uriașă a lui Boris Johnson în alegerile din Marea Britanie: ”Brexit fără dacă, fără dar, fără poate”

Vedetă din România cu imagine impecabilă, cooptată de armata pakistaneză ca să-i facă publicitate împotriva Indiei în conflictul periculos din Kashmir!

Ce s-a întâmplat în România cu dosarele ”grele” în care erau implicate multinaționale. O scurtă trecere în revistă după clasarea Rompetrol 2

Temperatura la care noul coronavirus poate muri în doar câteva minute, în condiții de laborator
GSP.RO

Temperatura la care noul coronavirus poate muri în doar câteva minute, în condiții de laborator

Horoscop 7 aprilie 2020. Fecioarele văd viitorul în tonuri sumbre
HOROSCOP

Horoscop 7 aprilie 2020. Fecioarele văd viitorul în tonuri sumbre