Cum îți administrezi veniturile astfel încât să poți economisi bani (PUBLICITATE)

Comentează

Indiferent de valoarea veniturilor pe care le înregistrează, foarte multe persoane își doresc să-și administreze cheltuielile astfel încât, la sfârșitul lunii, să poată economisi o sumă de bani.

Cu toate că realizarea acestui lucru necesită disciplină și un anumit nivel de educație financiară, exemplele persoanelor care obțin un venit chiar mai mic decât salariul mediu pe economie, însă care economisesc lunar o sumă de bani, ne confirmă că acest lucru este posibil.

Dacă și tu îți dorești să faci o schimbare în ceea ce privește administrarea veniturilor tale, astfel încât să poți economisi lunar o sumă de bani, în cele ce urmează vei găsi o serie de sfaturi utile, care te vor ajuta să transformi acest vis într-o realitate.

Stabilește-ți un plan lunar de cheltuieli

O administrare sănătoasă a veniturilor începe prin stabilirea unui plan lunar de cheltuieli. Pentru a face acest lucru, este necesar să creezi anumite categorii de cheltuieli și să îi atribui fiecăreia câte un buget lunar, pe care va fi necesar să îl respecți.

Categoria prioritară ar trebui să fie reprezentată de cea destinată produselor alimentare, urmată de cea a cheltuielilor curente cu facturi sau rate și de o categorie destinată micilor plăceri. Asigură-te că bugetul total alocat în aceste categorii este cu cel puțin 10% mai mic decât venitul tău lunar, întrucât diferența de bani este exact suma pe care o vei economisi lunar.

Protejează-te de cheltuielile neprevăzute

Pe lângă economisirea propriu-zisă, un alt mod extrem de eficient prin care vei reuși să pui bani deoparte la sfârșitul fiecărei luni este protejarea de cheltuielile neprevăzute. Experiențele din trecut probabil îți amintesc că oricât de mult ai încerca să stabilești un buget pe care să-l respecți cu strictețe, planurile îți pot fi oricând afectate de un eveniment neprevăzut, care te obligă la plata unor cheltuieli pe care nu le puteai anticipa.

O problemă medicală apărută din senin, un incident în care mașina ta a fost implicată sau un eveniment în urma căruia locuința ta a avut de suferit sunt situații neprevăzute care pot genera cheltuieli semnificative. De aceea, pentru a te proteja de neprevăzut și pentru a ști cu exactitate cât vei cheltui în fiecare lună, poți opta pentru încheierea unei asigurari, pentru categoriile de evenimente care consideri că îți pot genera cheltuieli neplanificate. În acest fel, vei avea un control mult mai bun asupra bugetului tău lunar și vei fi protejat de situațiile neprevăzute.

Cumpără doar ceea ce folosești

Foarte multe persoane tind să-și supraaprecieze nevoile, iar atunci când sunt la piață sau în fața raftului unui magazin au tendința de a cumpăra mai multe produse decât au nevoie. Pe lângă risipa alimentară, acest obicei poate afecta bugetul lunar și poate genera costuri nejustificate, de produse care vor sfârși, cel mai probabil, la coșul de gunoi. Astfel, pentru a putea economisi bani, este necesar să stabilești, folosindu-te de experiența lunilor anterioare, cantitatea de produse de care ai nevoie. Pentru a te asigura că vei cumpăra doar atât cât îţi trebuie, poți face vizite mai dese la magazin sau la piață, de unde îți vei face stocuri pentru o perioadă mai scurtă de timp.

Pe lângă mâncare, există și o serie de servicii pentru care plătești lunar o sumă de bani, dar pe care le folosești cu o frecvență redusă. Un abonament la un serviciu de streaming pe care îl folosești doar o dată la câteva luni, o extraopțiune la abonamentul tău de telefonie, care se dovedește rar a fi utilă sau o subscripție la o publicație care oferă informații ce pot fi accesate în mod gratuit sunt doar câteva exemple de servicii la care poți renunța cu ușurință și care îți vor asigura o economie semnificativă de bani odată ce ai ales să le suspenzi.

Atunci când vine vorba despre economisirea lunară a unei sume de bani, disciplina este un atribut cheie. Încearcă să privești fiecare oportunitate de economisire ca pe o șansă de a-ți dobândi stabilitatea financiară și de a fi în control deplin asupra cheltuielilor tale.

Sursa Foto: Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!