3818-106559-anyname.jpg

Iată ce condiţii trebuie să îndepliniţi pentru a obţine ajutorul social:

✔ trebuie să nu aveţi alte bunuri în afară de cele considerate de strictă necesitate (spre exemplu, terenuri extravilane, o curte mai mare de 1.000 mp etc.);
✔ să aveţi reşedinţa/domiciliul pe raza sectorului sau localităţii unde depuneţi dosarul pentru primirea ajutorului social;
✔ dacă sunteţi apt de muncă, dar nu realizaţi venituri din salarii sau din alte activităţi, trebuie să dovediţi că sunteţi în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi nu aţi refuzat niciodată un post ori participarea la cursurile de formare profesională oferite de aceste agenţii. De la această regulă fac excepţie persoanele care au în îngrijire copii de până la 7 ani, persoanele cu handicap sau cele care urmează un curs de formare profesională în cadrul agenţiei de ocupare a forţei de muncă;
✔ ajutorul social se acordă în baza Legii nr. 115/2006 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat persoanelor sau familiilor cu venituri mici.

Astfel, pentru a primi ajutorul social, veniturile dv. nu trebuie să depăşească venitul minim garantat. Iată care este venitul minim garantat pentru anul 2008, în funcţie de numărul de persoane din care e compusă familia:

– 100 de lei, dacă sunteţi o singură persoană;
– 181 de lei, dacă familia e compusă din două persoane;
– 252 de lei pentru familiile formate din trei persoane;
– 314 lei pentru familiile cu patru membri;
– 372 de lei dacă sunt cinci persoane în familie;
– 25 de lei pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane, care face parte din familie. Suma cuvenită cu titlu de ajutor social este diferenţa dintre veniturile de mai sus şi veniturile realizate de dumneavoastră.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ajutoare Sociale din sectorul 4, cu sediul în strada Al. Ciceu nr. 12, “Cererile-tip împreună cu actele doveditoare că întruniţi condiţiile pentru a primi ajutorul social se depun la serviciul de ajutoare sociale din cadrul primăriei de care aparţineţi”. Conform legii, în termen de 15 zile de la depunerea cererii se face anchetă socială, iar la 10 zile lucrătoare de la aceasta, primarul trebuie să aprobe sau să respingă cererea. Ajutorul social se acordă începând cu luna următoare aprobării cererii. Dacă vă găsiţi de lucru între timp sau dacă numărul membrilor familiei se modifică, sunteţi obligat să anunţaţi primarul, în cel mult 15 zile.

Ce acte trebuie să conţină dosarul:

✔ cerere;
✔ acte doveditoare privind componenţa familiei (carte/ buletin de identitate, certificate de naştere etc.);
✔adeverinţe din care să reiasă veniturile familiei (eliberate de angajatori, taloane de pensie, taloane alocaţie de stat, taloane şomaj etc.);
✔ declaraţie pe proprie răspundere că nu mai aveţi alte venituri;
✔ adeverinţe-tip eliberate de: Administraţia Financiară, Direcţia de Taxe şi Impozite Locale, Forţele de Muncă etc., din care să reiasă că nu mai aveţi alte bunuri în afară de cele considerate strict necesare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.