Cum poate beneficia Ucraina de modelul garanțiilor oferite de SUA pentru Taiwan. Analiză a unui expert american
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În timp ce președintele Donald Trump și aliații europeni ai Americii analizează opțiunile pentru a pune capăt războiului din Ucraina, una dintre cele mai importante – dar și cele mai dificile – probleme este aceea de a concepe „garanții de securitate” solide pentru Ucraina după terminarea acestui conflict.
Cuprins:
Cine este Philip H. Gordon
Fără astfel de garanții, Ucraina nu va avea niciodată suficientă încredere pentru a face concesii politice și chiar teritoriale, care vor fi probabil necesare pentru a pune opri războiul. În acest context, Philip H. Gordon, cercetător la Brookings Institution, propune, într-o analiză pentru Just Security, un model al garanțiilor de securitate pe care Statele Unite le oferă Taiwanului care ar putea fi adaptat Ucrainei.
Philip H. Gordon a ocupat numeroase funcții înalte în domeniul securității naționale în aparatul de stat american, printre care cea de secretar de stat adjunct pentru afaceri europene și eurasiatice (2009-2013), coordonator al Casei Albe pentru Orientul Mijlociu (2013-2015) și asistent al președintelui și consilier pentru securitate națională al vicepreședintelui (2022-2025).
Într-o lume ideală, Statele Unite ar accepta Ucraina în NATO și ar susține angajamentul ferm din tratat față de securitatea acesteia cu amenințarea forței militare directe a SUA, la fel ca în cazul altor membri NATO. Dar nu trăim într-o astfel de lume, argumentează Gordon. Pragmatic vorbind, modelul Taiwan ar putea ajuta la rezolvarea unei probleme care altfel nu poate fi rezolvată.
Garanții de securitate pentru Ucraina? Priviți spre Legea privind relațiile cu Taiwanul
În analiza sa, Philip H. Gordon precizează că există un precedent pentru un posibil acord de securitate între Statele Unite și Ucraina, instituit cu mult timp în urmă pentru Taiwan, atunci când Statele Unite au schimbat recunoașterea Chinei de la Republica China (ROC) din Taiwan la Republica Populară Chineză (RPC) din Beijing în 1979 și au trebuit să renunțe la tratatul de apărare pe care îl aveau cu insula încă din anii 1950.
„După recunoașterea RPC, Statele Unite nu au mai putut să se angajeze oficial să apere Taiwanul împotriva Chinei, dar au dorit să ofere Taiwanului sprijinul necesar pentru a descuraja o invazie. Soluția a venit din partea Congresului sub forma Legii privind relațiile cu Taiwanul din 1979 (TRA), care este în vigoare de atunci și a contribuit la descurajarea războiului cu China”, explică expertul în securitate.
Legea privind relațiile cu Taiwanul nu angaja Statele Unite să vină în apărarea insulei pe cale militară, dar a clarificat că Washingtonul va „considera orice efort de a determina viitorul Taiwanului prin alte mijloace decât cele pașnice, inclusiv prin boicoturi sau embargo, o amenințare la adresa păcii și securității Pacificului de Vest și o preocupare gravă pentru Statele Unite”.
De asemenea, legea a mai precizat că Statele Unite vor „pune la dispoziția Taiwanului serviciile de apărare în cantitatea necesară pentru a permite Taiwanului să mențină o capacitate suficientă de autoapărare” și că vor „menține capacitatea Statelor Unite de a rezista oricărei recurgere la forță sau la alte forme de coerciție care ar pune în pericol securitatea sau sistemul social sau economic al poporului din Taiwan”.
„Înlocuiți «Taiwan» cu «Ucraina» și veți obține un model pentru modul în care Statele Unite și aliații săi ar putea spori securitatea Ucrainei fără a semna cecuri pe care nu le pot onora și fără a dilua angajamentele existente în tratate”, argumentează Philip H. Gordon.
Deși controversat, TRA a devenit o mantră pentru politica SUA față de Taiwan și a statuat până în prezent angajamentul bipartid al SUA față de securitatea Taiwanului.
„TRA și «ambiguitatea strategică» care stă la baza sa au fost mult denigrate de-a lungul anilor, unii critici cerând abandonarea sa în favoarea unor garanții formale de securitate, iar alții solicitând Washingtonului să clarifice că nu va apăra Taiwanul. Dar aceasta a contribuit, de asemenea, la asigurarea, timp de aproape jumătate de secol, a mijloacelor naționale de care Taiwanul dispune pentru a se apăra în fața agresiunii chineze, întărite de posibilitatea implicării directe a Statelor Unite (și de o serie de asigurări din partea executivului american, inclusiv că Statele Unite nu vor recunoaște în mod oficial suveranitatea Chinei asupra Taiwanului și nu vor stabili o dată pentru încetarea vânzărilor de arme)”, mai explică expertul american.
Ce înseamnă transpunerea modelului TRA la Ucraina
Philip H. Gordon reamintește că la summitul NATO din iulie 2024, Statele Unite au semnat, un acord bilateral de securitate cu Ucraina, care sublinia interesul SUA pentru securitatea Ucrainei și angaja Statele Unite să construiască și să mențină capacitatea de descurajare a Ucrainei, similar cu TRA.
„Acest acord s-a bazat pe multiple declarații ale liderilor G7 de-a lungul anilor, prin care grupul se angaja să ofere sprijin defensiv durabil Ucrainei, impunând în același timp costuri severe Rusiei în cazul unei viitoare agresiuni rusești. Dar toate aceste declarații au fost făcute în timpul administrației Biden, al cărei sprijin pentru Ucraina nu era pus la îndoială, iar Congresul nu a votat niciodată un proiect de lege (Stand with Ukraine Act) care să propună aprobarea acestor angajamente”, scrie el.
Astfel, o nouă lege, susținută de administrația Trump și adoptată de un Congres condus de republicani, ar contribui la atenuarea întrebărilor care au fost ridicate în mod legitim cu privire la angajamentul SUA în favoarea apărării Ucrainei. Perspectiva unei noi legi, crede el, în special dacă este însoțită de un angajament de a nu recunoaște suveranitatea Rusiei asupra teritoriului ucrainean, ar putea oferi Kievului stimulentul de care are nevoie pentru a accepta și a apăra politic un eventual acord de pace. Iar perspectiva ca o astfel de lege să contribuie la încheierea acordului de pace ar spori probabilitatea ca membrii Congresului, altfel reticenți, să o susțină.
„Unii susțin că, având în vedere riscurile și costurile de oportunitate implicate de un astfel de angajament, în loc să-și consolideze sprijinul pentru Ucraina, Statele Unite ar trebui să-l reducă pentru a elibera resurse pentru a ține în frâu China, dar acest argument este exact invers.
Permiterea Rusiei să scape cu o agresiune flagrantă și ilegală împotriva unui partener democratic al SUA într-o regiune strategică a lumii fără a plăti un preț ridicat ar putea determina China să creadă că ar putea scăpa cu același lucru în vecinătatea sa, în timp ce impunerea unor costuri severe Rusiei pentru acțiunile sale ar reaminti Beijingului că agresiunea are un preț ridicat. Un angajament similar TRA față de Ucraina ar sublinia determinarea americană de a face acest lucru fără a risca o garanție formală de apărare bazată pe un tratat.
Există diferențe evidente între situația din Ucraina și cea din Strâmtoarea Taiwan. Printre acestea se numără faptul că Statele Unite sunt mai susceptibile să participe direct la apărarea Taiwanului din cauza intereselor percepute ale SUA în această regiune – în special rolul Taiwanului în contracararea amenințărilor chineze la adresa altor aliați ai SUA din regiune și ca furnizor al celor mai avansați semiconductori din lume – ceea ce întărește efectul de descurajare al „ambiguității strategice”.
Dar probabilitatea mai mică a unei intervenții militare directe a SUA în Ucraina face ca un angajament de tip TRA față de Ucraina să fie mai valoros, nu mai puțin. În absența unei amenințări credibile de a veni în apărarea Ucrainei cu trupe americane, un angajament mai concret al SUA de a oferi Ucrainei sprijin defensiv și de a susține costurile împotriva Rusiei ar putea face o diferență semnificativă în calculele Moscovei, inclusiv prin subminarea ipotezelor sale că sprijinul SUA pentru Ucraina va scădea în cele din urmă”, conchide analiza Just Security.
