Cum poți să reușești în afaceri la 23 de ani. Alexandra-Maria Marinescu: „Nu am timp de viața obișnuită a unui tânăr de 20 de ani, am alte priorități”

 2 comentarii
Arhiva foto

Alexandra-Maria Marinescu, în vârstă de 23 de ani, este din București și și-a dorit de mică să devină antreprenoare. În doar șase luni, a reușit să pună pe picioare propria firmă de publicitate și să înceapă lucrul la propriul ei brand de modă.

„Voiam să mă simt liberă, să creez”

Alexandra nu și-a dorit niciodată un job clasic, iar părinții ei au fost îngrijorați, având multe discuții pe tema asta. „Era presiunea că am ajuns la vârsta la care trebuie să muncesc și ce să fac, unde să mă duc să mă angajez?”. Însă Alexandra își dorea mai mult. „Voiam să mă simt liberă, să creez, să inventez, să mă ridic de la 0.”

De mică a avut o pasiune foarte mare pentru modă și pentru tot ce înseamnă creație și vestimentație. A făcut și modelling și crede că e posibil să fi pornit de acolo. „Tata când auzea de modă se îngrijora pentru că în generația lui probabil lucrul ăsta era văzut diferit. Cum că modelele fac compromisuri, nu sunt așa deștepte, știu doar să defileze și asta e tot ce pot”, povestește Alexandra. Ea spune că mergea la modelling fără ca tatăl ei să știe inițial și așa a devenit din ce în ce mai îndrăgostită de haine și de ședințe foto.

A studiat la un liceu economic, unde nu i-a plăcut și și-a dorit să se mute imediat, dar spune că ceva o ținea acolo. „Liceul economic era, de fapt, primul pas în lumea afacerilor și a antreprenoriatului, dar cea mai frumoasă parte e că atunci nu știam asta.”

Apoi și-a dorit să urmeze facultatea la Istituto Marangoni, cea mai bună universitatea de modă din lume, dar erau foarte mulți bani la mijloc, suma de 30.000 de euro anual. „Părinților li s-a părut mult, dar nici nu au spus nu.”

A ales SNSPA, specializarea publicitate

Alexandra spune că antreprenoriatul a fost mereu singurul lucru care îi plăcea și nu se vedea niciodată făcând altceva, așadar, a început să o îngrijoreze și pe ea gândul că dacă nu îi iese, nu știe ce o să facă. „Viața m-a surprins din nou și nu am urmat facultatea de modă, dar am ajuns la SNSPA, să studiez publicitate și asta pentru că mi-a fost prea frică să plec în străinătate.”

Susține că a studiat la SNSPA publicitatea tot pentru că se gândea că poate să facă o legătură cu moda. „A fost cea mai frumoasă perioadă și a fost cea mai bună facultate pentru mine din toate punctele de vedere. Mi-am dat seama că îmi place publicitatea, îmi place social media și îmi place și mediul online, creația, designul, strategia, promovarea”, spune aceasta.

Încă din primul an de facultate a început să se implice și să facă social media pentru firma de curățenie a mamei. Astfel, ea a reușit să facă firma mai populară, ajungând la influenceri și colaborări, acum având un public larg care apelează la serviciilor lor, părinții ei fiind nevoiți să mai angajeze pe cineva, pentru că nu mai reușeau să facă față.

Au fost și momente grele, momente în care simțea că nu știe să facă nimic. „Uitându-mă atunci la alte pagini vedeam că nici nu se compară ce postez eu cu ce postează alte branduri, eram dezamăgită că nu am experiență. Am fost dezamăgită și am renunțat. Gândurile mele erau numai ce fac, unde mă angajez? Nu știu să fac nimic. A fost o luptă interioară grea pentru că ajunsesem în punctul în care mi-am dat seama că nu merit tot ce primesc de la părinți, că eu nu știu să fac nimic”, spune Alexandra.

A decis să lase și moda în urmă pentru că și-a dat seama că nu are prea multe cunoștințe din acest domeniu. „Am fost tristă, pentru că mi se părea un vis foarte îndepărtat.”

Primii pași în antreprenoriat

În anul 2 de facultate spune că a început să facă internshipuri, proiecte și că lucrurile parcă începeau să prindă contur. „Îmi doream să lucrez într-o agenție de publicitate, dar nu aveam nicio tragere de inimă să aplic la un job. Și asta pentru că simțeam că îmi limitează creativitatea și libertatea de a gândi și de a crea și îmi pune anumite bariere. Toată lumea în jurul meu îmi spunea că nu am cum vreodată să creez eu ceva fără să am o experiență în spate, adică un job. Eu ascultam, dar nu credeam”, spune Alexandra.

A absolvit și facultatea și, din nou, nu avea niciun plan și se simțea pierdută, iar acum, presiunea era și mai mare. În septembrie 2024 a aplicat ca social media manager la o asociație pentru voluntari. „M-am ocupat de tot ce înseamnă social media, postări, texte, design. Am învățat într-un timp atât de scurt lucruri pe care la un job nu le-aș fi învățat nici în 2 ani.”

S-a înscris și la masteratul de Modă, publicitate și consum, „eram foarte aproape de tot ce visasem.” Dar în februarie 2025, lucrurile s-au schimbat cu un mesaj pe WhatsApp de la prietena mamei ei, care are o firmă de mutări și îi propusese o colaborare serioasă pe social media. „Acesta a fost mesajul care mi-a schimbat total viața și totodată momentul în care a început cariera mea, toate, din nou fără să îmi dau seama.” 

Așa că a luat propunerea în serios, s-a documentat și a vrut ca totul să iasă cât mai profi. „Am reușit să cresc pagina și am adunat peste 700 de urmăritori în doar 3 luni. Am avut colaborări cu influenceri, am trimis pachete de PR, am făcut o strategie bine pusă la punct și am încercat să fac totul să iasă perfect.”

Apoi a început să facă același lucru la firma de curățenie a mamei sale, între timp a făcut și un mentorat în social media „și a mai venit încă un client mare care mi-a adus alte 3 branduri.”

Și-a dorit să se focuseze exclusiv pe ceea ce o împlinea cu adevărat și să se extindă în zona de publicitate. „Am pierdut nopți, am stat în casă cu zilele, am stat la laptop câte 10 ore pe zi și chiar de multe ori înainte să mă culc sau cum deschideam ochii dimineața ca să lucrez și să ajung sus, să nu dezamăgesc”, spune aceasta.

A avut zile în care și-a dorit să renunțe, zile în care nu știa ce să mai facă cu moda. Încă mai are momente când i se pare că ce face nu e suficient. „Dar apoi mă trezesc și îmi dau seama că tot ce am acum e datorită copilului mic din interiorul meu, care a visat tot ce are acum încă de mică, și indiferent de ce i s-a spus că nu o să facă nimic în viață, ea a continuat să viseze. Și tot ce fac acum e pentru ea”, susține tânăra. 

Colaborează cu Alina Ceușan

În prezent are propria firmă de publicitate și mai are încă două persoane cu care lucrează pe contract de colaborare, printre care și una dintre prietenele ei cele mai bune și un videograf. De asemenea, face și social media pentru brandul Alinei Ceușan, Retro Future. „Pe Alina am cunoscut-o chiar la o mutare că am ajutat-o să se mute cu firma.”

Pe lângă toate acestea, știe că mai are multe de învățat, iar în prezent face și meditații cu un designer, o româncă pe care a cunoscut-o printr-o cunoștință comună. „Mă ia cu ea peste tot, la atelier, la prezentări de modă, la evenimente. Mă pregătește mai pe scurt pentru propriul meu brand la care lucrez acum. Este tot ce mi-am dorit vreodată și toate au venit exact la momentul potrivit, nici mai devreme, nici mai târziu”, susține Alexandra.

Alexandra spune că știe că procesul nu e deloc ușor „Nu am timp de viața obișnuită a unui tânăr de 20 de ani, nu mai ies atât de des, am alte priorități, dar cumva totul a venit atât de natural, încât am timp exact pentru ce e important pentru mine.”

Consideră că cel mai frumos lucru din toate acestea e că a creat ceva pe cont propriu și că și-a întrecut propriile așteptări, reușind să își facă familia mândră, „și nu am renunțat niciodată, indiferent că toată lumea din jurul meu mi-a pus piedici”, declară aceasta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    tomitan 03.08.2025, 06:23

    Cele mai bune facultati de business din Romania sunt Modrogan 1 & Kiseleff 10.Duduita din articol poate sa aibe 100 de firme de publicitate niciodata nu o sa atinga performanta sa plece in concediu la Monaco la F1 si cu jet privat ,asa cum a reusit angajatul la stat Marcel Ciolacu.( sa presupunem ca lui Grindeanu sotia a vandut o farmacie si i-a platit biletul.)Vlase ,seful SIE ,alt simplu angajat al statului cu salariu de pana in 3500€ / luna ( un simplu docher in Franta castiga mai mult decat el), vacanta in Baku ,F1, jet privat. Deci ce este mai profitabil sa tai frunza la caini ca lefegiu la stat sau sa ai o viata zbuciumata de antreprenor.Marele antreprenor Anastasiu a bocit in fata camerelor, pe cand Ciolacu si Vlase ne rad in nas.Curat murdar coane ND! Daca-l votam pe CG sau Simion , astia erau acum la tarnacop la canalul Dunare -Bucuresti. PS.Apropo ,duduiță ,Nentu Ciolacu si-a luat BAC -ul la + 40 ani si are o fițuica de absolvent de Bioterra( fabrica de diplome)

  • Avatar comentarii

    MarcelC. 03.08.2025, 06:57

    De vis. Cariera e de baza pana iti vine randul sa dai coltul.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!