Nică Iordache, Buzău

Cel mai corect şi legal este ca repartizarea căldurii să se facă după suprafaţa echivalentă termic a caloriferelor, pentru că acestea reprezintă, de fapt, consumatorii de căldură. Pentru aceasta însă trebuie să stabiliţi această suprafaţă atât pentru apartamentul dv., cât şi pentru celelalte apartamente, apelând la un cunoscător în materie sau utilizând STAS nr. 11984-83 pentru caloriferele vechi şi prospectele tehnice de produs pentru caloriferele noi.

Am dreptul la scutire la plata întreţinerii dacă am fost spitalizat în anumite perioade scurte de timp? Dacă da, vă rog să îmi spuneţi care sunt legea şi articolul care prevăd acest lucru, deoarece administratorul îmi refuză scutirea.


Avacum Ochea, Balş

Conform regulilor de ordine interioară ale unei asociaţii de proprietari, se poate ţine cont la calculul întreţinerii de orice perioadă de absenţă din apartament. Condiţia este ca scutirea pentru aceste perioade adunate în timp, dar numai de la plata cheltuielilor care se repartizează pe număr de persoane, să se facă în momentul când s-au adunat 30 de zile. Detalii şi exemple concrete găsiţi în Manualul Asociaţiei de Proprietari, pe care îl găsiţi la sediul F.A.P.R. din str. Sfinţii Apostoli nr. 44, sector 5, sau pe bază de comandă prin poştă pentru celelalte localităţi.

Ce ar fi de făcut în cazul în care, în cursul lucrărilor de reabilitare, se aduc, printre multe alte probleme, şi prejudicii rezistenţei unui balcon? Administratorul refuză să se implice.

Florin Manole, Bucureşti

Faceţi urgent o evaluare a prejudiciului apelând la un evaluator autorizat şi trimiteţi prin executor judecătoresc o notificare- somaţie titularului lucrării, adică primăriei. Prin aceasta anunţaţi prejudiciul creat şi daţi un termen de remediere a stricăciunii. Dacă nu se execută, va trebui să ajungeţi în instanţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.