Două autospeciale de pompieri, care în realitate nu există, au fost vândute cu aproape jumătate de milion de euro, unei stații de pompieri din Germania, informează ziarul local Bild.
Cuprins:
Totul s-a întâmplat după ce administrația orașului Dulmen (Renania de Nord-Westfalia) a căzut în plasa unui e-mail fals.
Drept urmare, a transferat 400.000 de euro pentru două autospeciale de pompieri nou-nouțe într-un cont străin, pe care escrocii îl înființaseră special pentru această înșelătorie.
Un purtător de cuvânt al orașului Dulmen a confirmat incidentul, despre care au mai relatat publicații precum Dulmener Zeitung și WDR.
„Am încercat să recuperăm banii, dar, din păcate, fără succes”, a declarat purtătorul de cuvânt al orașului, Andre Siemes.
Escrocii care au cerut și au primit cei 400.000 de euro aveau informații din interior despre această situație a mașinilor, dar și destulă viclenie.
Orașul a comandat într-adevăr două mașini noi pentru pompieri anul trecut. Hoții știau acest lucru și, se pare, au spionat în mod țintit producătorul.
Folosind aceste date, au făcut o factură falsă extrem de credibilă pentru administrația orașului, însă cu detalii ale unui cont bancar din străinătate. De acolo, banii au ajuns în mâini necunoscute - iar poliția criminalistică este în prezent în faza de investigare.
Carsten Hovekamp, primarul orașului Dulmen din partea CDU, nu a făcut reproșuri angajaților săi din cauza plății.
Având în vedere cât de profesional au acționat escrocii, oricine ar fi putut cădea în capcană, a declarat Hovekamp.
Pierderea celor 400.000 de euro a fost împărțită între orașul Dulmen și producătorul mașinilor de pompieri.
Una dintre cele două mașini pentru pompieri a fost deja livrată, iar a doua autospecială urmează să fie pusă în serviciul municipal în cursul anului.
Primăria din Dulmen a declarat că a întărit între timp sistemele de securitate pentru procesele de plată. IT-ul a fost actualizat, iar angajații au fost instruiți prin cursuri suplimentare.
„Mai ales în cazul e-mailurilor externe, subliniem din nou importanța precauției”, a spus primarul Hovekamp, referindu-se în special la datele bancare.