Mașinile de lux ale fraților Tate, ridicate de polițiști din curtea vilei, sâmbătă dimineață | FOTO

 2 comentarii
Arhiva foto

Reprezentanții Poliției au mers sâmbătă de dimineață la locuința fraților Andrew și Tristan Tate din Voluntari, care se află sub sechestru, și au ridicat din curte mai multe mașini de lux ale celor doi.

Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, o cerere a fraţilor Andrew şi Tristan Tate, prin care milionarii britanici solicitau ridicarea sechestrului pus pe averea lor de către DIICOT.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Digi 24, anchetatorii au reuşit să identifice şi să pună sub sechestru, până în prezent, 15 maşini de lux şi 10 imobile, case şi terenuri, deţinute de fraţii Tate în România.

Sâmbătă de dimineață, procurorii însoțiți de polițiști au venit la proprietatea din Voluntari a celor doi și au ridicat mai mulți bolizi foarte scumpi. Au confiscat inclusiv Rolls Royce-ul Wraith de culoare albastră, în valoare de 380.000 de dolari.

Cea mai scumpă maşină a celor doi și care a fost ridicată deja de procurori e un McLaren 765LT, costă 500.000 de dolari şi are sub capotă aproape 800 de cai putere.

„N-am avut niciodată toate maşinile la un loc în curte, mereu câte una avea nevoie de reparaţii. Dar e decembrie, deci nu le pot conduce, aşa că le repar pe toate. Aşa că la vară vom face senzaţie”, declara Andrew Tate, cu câteva zile înainte să fie arestat, scrie Observator.

Aproape 6 milioane de dolari ar valora colecţia impresionantă de maşini a fraţilor Tate. Printre ele, şi un Bugatti Chiron în ediţie limitată. Costă 3 milioane de dolari şi la nivel global au fost produse doar câteva sute.

Contestația fraților Andrew Tate și Tristan Tate, arestați preventiv prin decizia Tribunalului București din 30 decembrie pentru trafic de persoane și viol, a fost respinsă, marți seară, de Curtea de Apel București, astfel că cei doi rămân după gratii.

Andrew Tate și Tristan Tate au fost arestați preventiv pentru 30 de zile prin decizia Tribunalului București din 30 decembrie 2022 pentru trafic de persoane și viol.

Fotografii: Inquam Photo / Octav Ganea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    ivryernest 14.01.2023, 14:50

    Bănuiesc ce fel de sentință vor primi : cu suspendare, așa cum se obișnuiește în mod frecvent în România.

  • Avatar comentarii

    pikpik 14.01.2023, 16:33

    Am våzut cazuri de minori violati in care violatorii au scåpat nepedepsiti deoarece judecåtoarea a ajuns la concluzia bolnavå cå minorii au fost de acord. Intelegeti logica? Iar in cazul acestor frati victimile sunt doar niste fete, femei in toatå firea ce s-au trezit dupå juma de an cå ar trebui så actioneze cu procese cå le-a påråsit (inlocuit cu altele), deci dacå le mentineau in calitate de iubite, nu-i mai reclamau, problema e cå ei isi gåseau altele mereu, vå inchipuiti cå toate cådeau pe spate precum Domino.

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!