„Federaţia Rusă trebuie să suspende imediat operaţiunile militare pe care le-a început la 24 februarie 2022 pe teritoriul ucrainean”, a transmis Joan Donoghue, judecătoarea preşedintă a CIJ, al cărei sediu este la Haga.

CIJ mai arată că Rusia trebuie, de asemenea, să garanteze că toate forţele aflate sub controlul său sau pe care le susţine nu mai continuă operaţiunea militară.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat ordinul Curții Internaționale de Justiție (CIJ) prin care cere Rusiei să înceteze războiul din Ucraina.

„Ucraina a obținut o victorie deplină în procesul împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție. CIJ a ordonat oprirea imediată a invaziei. Ordinul este obligatoriu în conformitate cu dreptul internațional. Rusia trebuie să se conformeze imediat. Ignorarea ordinului va izola și mai mult Rusia”, a transmis preşedintele Zelenski.

CIJ nu a văzut nicio dovadă care să susțină justificarea Kremlinului pentru război, potrivit căreia Ucraina ar fi comis un genocid împotriva vorbitorilor de limbă rusă din estul țării, arată The Guardian.

Profesoară de la Colegiul Gheorghe Lazăr, 6 puncte în care explică de ce nu intră marți în clasă: „Ce mai vrem? De ce nu ne oprim?”
Recomandări
Profesoară de la Colegiul Gheorghe Lazăr, 6 puncte în care explică de ce nu intră marți în clasă: „Ce mai vrem? De ce nu ne oprim?”

Instanța a decis cu 13 voturi la două pentru un ordin provizoriu prin care „Federația Rusă trebuie să suspende imediat operațiunile militare pe care le-a început la 24 februarie 2022 pe teritoriul Ucrainei”. Doar judecătorii ruși și chinezi din instanță au votat împotriva ordinului.

Decizia instanţei vine în urma apelului ucrainean adresat pe 26 februarie, prin care se cerea o decizie urgentă privind afirmațiile neîntemeiate ale Rusiei potrivit cărora forțele ucrainene ar fi comis genocid în enclavele susținute de Rusia din Lugansk și Donețk, regiuni din estul Ucrainei, ca justificare pentru atac.

Avocaţii Rusiei au trimis o scrisoare instanței în care au susținut că CIJ nu are jurisdicție în acest caz. Președintele Curții, Joan Donoghue, a respins argumentul Rusiei, subliniind că Vladimir Putin și alți înalți oficiali ruși au afirmat în repetate rânduri că presupusul genocid a fost motivul atacului.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Playtech.ro
Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Răsturnare de situație! Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre ținuta lui Carmen Iohannis: 'A ajuns să...'
Viva.ro
Răsturnare de situație! Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre ținuta lui Carmen Iohannis: 'A ajuns să...'
Dr. Maria Dede: Aerul nu e steril iar plămânii sunt prima barieră și se află la interfața cu multe afecțiuni
PUBLICITATE
Dr. Maria Dede: Aerul nu e steril iar plămânii sunt prima barieră și se află la interfața cu multe afecțiuni
Cele 5 zodii ocrotite de Dumnezeu până la finalul lunii iunie. Au protecție contra necazurilor
FANATIK.RO
Cele 5 zodii ocrotite de Dumnezeu până la finalul lunii iunie. Au protecție contra necazurilor
O bucureșteancă l-a dat în judecată pe Regele Charles. Ce a cerut instanței
Știrileprotv.ro
O bucureșteancă l-a dat în judecată pe Regele Charles. Ce a cerut instanței
Misterul crimei din Sectorul 4 al Capitalei se adânceşte. Dispariţia unei femei şi a fiicei sale de 12 ani în preajma Paştelui ar putea avea legătură cu cazul
Observatornews.ro
Misterul crimei din Sectorul 4 al Capitalei se adânceşte. Dispariţia unei femei şi a fiicei sale de 12 ani în preajma Paştelui ar putea avea legătură cu cazul
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Primele imagini de la America Express 2024! Ce au observat fanii în pozele de la primul careu
Unica.ro
Primele imagini de la America Express 2024! Ce au observat fanii în pozele de la primul careu
Horoscop 6 iunie 2023. Taurii au mai multă răbdare și își vor putea păstra calmul mai mult timp, chiar și în situațiile care nu le sunt pe plac
HOROSCOP
Horoscop 6 iunie 2023. Taurii au mai multă răbdare și își vor putea păstra calmul mai mult timp, chiar și în situațiile care nu le sunt pe plac