Curtea Supremă a SUA: Donald Trump are „imunitate absolută” pentru acte oficiale, foștii președinți au o imunitate parțială împotriva urmăririi penale

 3 comentarii
Donald Trump Foto: Hepta

Curtea Supremă a SUA a decis luni, 1 iulie, că foștii președinți ai SUA au dreptul la un anumit grad de imunitate împotriva urmăririi penale, reducând dramatic probabilitatea ca procesul penal federal împotriva lui Donald Trump, acuzat că a complotat pentru a opri transferul de putere, în ianuarie 2021, să se desfășoare înainte de alegerile prezidențiale americane care vor avea loc în această toamnă, informează The Guardian și AFP, preluată de News.ro

Majoritatea conservatoare a Curții Supreme americane, a decis, cu șase voturi la trei, să trimită instanţelor inferioare problema imunităţii penale a lui Donald Trump în calitate de fost preşedinte.

Curtea stabileşte că „preşedintele nu se bucură de nicio imunitate cu privire la actele sale neoficiale”, potrivit AFP.

Donald Trump, care se află în campanie cu scopul de a se întoarce la Casa Albă, a salutat imediat o „mare victorie” a democraţiei.

Majoritatea conservatoare a Curții Supreme - pe care Trump a ajutat-o să se creeze - a constatat că președinții sunt protejați de urmărirea penală pentru acțiuni oficiale care se extind la „perimetrul exterior” al funcției lor, dar ar putea face obiectul unor acuzații pentru conduita adoptată în mod personal sau privat, explică The Guardian.

Trump este acuzat că a supravegheat un efort amplu de subminare a alegerilor din 2020, inclusiv două capete de acuzare pentru conspirație în vederea obstrucționării certificării rezultatelor alegerilor, conspirație în vederea fraudării guvernului și conspirație în vederea lipsirii de drepturi electorale.

Printre acuzații: Trump a răspândit afirmații false privind frauda electorală, a complotat pentru a recruta liste false de electori, a exercitat presiuni asupra funcționarilor Departamentului de Justiție al SUA pentru a deschide investigații fictive privind frauda electorală și a exercitat presiuni asupra vicepreședintelui său, Mike Pence, pentru a obstrucționa certificarea de către Congres a victoriei lui Joe Biden în 2020.

Hotărârea în cazul subversiunii electorale a lui Trump a fost una dintre ultimele pronunțate de Curtea Supremă în acest mandat. Așteptând până la sfârșit, majoritatea conservatoare a jucat în avantajul lui Trump și al strategiei sale juridice de a încerca să amâne orice proces cât mai mult posibil, comentează sursa citată.

Efectul hotărârii de a bloca un proces rapid, după ce instanța s-a mișcat foarte repede pentru a-l menține pe Trump pe buletinul de vot în martie, a stârnit deja critici aprinse din partea liberalilor și a altor persoane care consideră că dosarul lui Trump ar trebui soluționat înainte ca alegătorii să voteze în viitoarele alegeri.

Strategia juridică a lui Trump pentru toate cazurile sale penale federale - se confruntă, de asemenea, cu acuzații în Florida pentru păstrarea ilegală a unor documente clasificate - a fost de a le amâna până după alegeri, în speranța că va fi reales și va putea numi în funcția de procuror general un personaj loial care va renunța la acuzații.

Conform calendarului actual, un proces în cazul de subversiune electorală al lui Trump nu poate începe cel mai devreme până la 20 septembrie, deoarece avocații lui Trump mai au la dispoziție 88 de zile pentru a pregăti apărarea, după ce cazul a fost înghețat automat atunci când au lansat apelul privind imunitatea.

În octombrie anul trecut, Trump a depus o cerere de respingere a acuzației pe motiv că se bucură de imunitate absolută în ce privește urmărirea penală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Moshu 02.07.2024, 00:06

    Mai enache,de unde tragi tu concluzia ca"foștii președinți ai SUA au dreptul la un anumit grad de imunitate împotriva urmăririi penale"??Au imunitate,nu doar un anumit grad de..pentru acte OFICIALE din timpul mandatului !Atit !In rest sunt simpli cetateni,la dispozitia instantelor ! Daca mincinosul ala incearaca sa induca ideia ca a cistigat ceva,este doar din interes electoral,tu ce interes electoral ai in sua ??

  • Avatar comentarii

    BlueHack 02.07.2024, 12:42

    Crapă venele în progresiști.

  • Avatar comentarii

    Misu1950 02.07.2024, 14:49

    Ce sa-i mai ridici in slavi pe americani cand vezi ce javre sunt si in justitia lor!! Cel mai potrivit ramane "tara tuturor posibilitatilor" si in sens bun si in sens rau!

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!