Dacă nu cheltuim fondurile europene riscăm să le pierdem până la finele lui 2018

Comentează

Țara noastră ar putea pierde, prin dezangajare, fondurile europene alocate în cadrul politicii regionale, până la finele anului 2018. Aici este vorba de banii pe care nu-i va cheltui, pentru că aceștia ar putea fi direcţionați către alte politici, potrivit europarlamentarului Viorica Dăncilă, vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală din Parlamentul European.

Proiectul Omnibus este cel mai amplu proiect la care se lucrează la nivel înalt în UE, acesta propunând reducerea birocraţiei, dar care are şi cu impact asupra direcţionării unor fonduri. Proiectul legat de reducerea Politicilor Agricole Asta presupune ca fondurile care nu sunt cheltuite în cadrul politicii regionale să fie direcţionate către alte politici.

„Politica de coeziune a condus, în perioada 2007-2013, la crearea a peste un milion de locuri de muncă, investiţii în 400.000 de întreprinderi mici şi mijlocii şi întreprinderi noi înfiinţate şi vedem că pentru fiecare euro investit din politica de coeziune avem un plus de 2,74 euro în PIB. Deci cred că, pentru noi, ca ţară care beneficiază de fonduri din politica de coeziune, acest lucru este o prioritate, de aceea cred că trebuie să preluăm unele practici de la nivel european şi să încercăm ca, şi la nivelul României, să punem în aplicare tot ceea ce ne poate ajuta la preluarea fondurilor europene", a spus Dăncilă, în cadrul unei conferinţe.

Eurparlamentarul mai spune că, în prezent se poate observa că pe agenda UE nu vorbim de solidaritate, ci de o Europă cu două viteze, de cele cinci planuri Junker, ceea ce cred că se va reflecta şi din punct de vedere economic.

„Brexitul va influenţa fondurile Uniunii Europene. Marea Britanie este un contributor, iar acest lucru face ca ecourile în ceea ce priveşte reducerea bugetului la nivel european să fie spre reducerea fondurilor alocate politicii de coeziune şi reducerea fondurilor alocate politicii agricole comune, două politici care influenţează foarte mult ceea ce se întâmplă în România şi în Europa, două politici care au alocarea de fonduri cea mai mare", a mai afirmat Dăncilă.

Potrivit ei, România trebuie să iasă din această stare de latență a atragerii fondurilor și să încerce să atragă cât mai multe fonduri până la finele anului viitor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
MONDEN
Diana Matei pe scena de la Sala Palatului din București | sursa foto: PR
09:00
Cum a apărut Diana Matei pe scenă la Sala Palatului din București: „Am plâns”. Taraful Cleante, Leo de la Roșiori, Feli, Pepe și Costel Biju i-au fost alături
Andreea Mantea | sursa foto: Kanal D
08:15
Anunțul făcut de Andreea Mantea despre emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D: „Publicul simte”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
09:38
Imagini cu familia lui chef Alexandru Sautner. Ce surpriză i-a făcut soția de ziua lui de naștere. „La mulți ani, dragoste!”
09:31
Un român de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
09:12
Donald Trump, atac dur la adresa Comitetului Nobel după ce a ratat Premiul pentru Pace: „Decizie rușinoasă. O pată de neșters pe obrazul Norvegiei”
09:03
Trei elevi români au luat medalii de aur la olimpiada de Inteligență Artificială: „Trebuie să avem grijă cum o controlăm și cum o folosim”
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...