0-155976-beat.jpgSe spune că „aşchia nu sare departe de trunchi”, iar dacă eşti una dintre persoanele care contestă această zicală, americanii te contrazic. Potrivit unui studiu adolescenţii care au taţi alcoolici sau care consumă moderat alcool sunt mai predispuşi decât alţii să devină ei înşişi dependenţi de alcool sau droguri.

Potrivit studiului Administraţiei americane pentru abuzul de alcool şi droguri şi de sănătate mentală (SAMHSA), dintre adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani ai căror taţi nu au consumat alcool în anul precedent, unul din cinci a consumat alcool în aceeaşi perioadă.

Proporţia creşte însă până la 33%  pentru adolescenţii al căror tată a băut moderat şi la aproape 40% pentru cei al căror tată este alcoolic.

Potrivit studiului si riscul de consum de droguri în rândul adolescenţilor creşte în funcţie de gradul în care taţii lor consumă alcool. Astfel, 14% dintre adolescenţii al căror tată nu bea au consumat droguri în cursul anului precedent, faţă de 18,4% dintre adolecenţii al căror tată bea moderat şi 24,2% dintre cei al căror tată este alcoolic.

Potrivit studiului la care au participat 11.056 de taţi şi 9.537 de cupluri tată-copil adolescent, cei mai mulţi taţi din SUA consumă alcool cu moderaţie (68%), faţă de 8% care au probleme cu alcoolul şi 24% care nu beau deloc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.