Deocamdată, susțin nordicii, nici un studiu nu a demonstrat clar beneficiile purtării măștilor și, în plus, cererea mare a acestora ar îngreuna sarcina autorităților sanitare să le livreze acolo unde este cea mai mare nevoie, în spitale.

“Autoritatea daneză pentru sănătate nu recomandă persoanelor sănătoase care se deplasează în public să poarte măști pentru față. Aceasta pentru că nu este sigur că purtarea lor are un efect asupra răspândirii infecției, dar și pentru că trebuie să ne asigurăm că acestea nu vor lipsi acolo unde sunt cele mai importante, în sectorul medical și al îngrijirilor”, este mesajul transmis pe site-ul respectivei instituții.

Henning Bundgaard, profesor de cardiologie la Universitatea Copenhaga, care efectuează un studiu privind eficacitatea măștilor de față, a declarat pentru The Local că el crede că ar fi corect ca Danemarca să acționeze cu prudență în stabilirea unor măsuri: “Nimeni nu are documente care să dovedească faptul că în afara spitalelor măștile ar avea vreun efect. Și cred că este rațional să oferim această informație înainte de a le cere oamenii să poarte măști”.

“Măștile îngreunează munca și pot oferi un fals sentiment de siguranță”

INTERVIU. „Când sicriele vor începe să se rostogolească, urletele mamelor nu vor mai putea fi ascunse”. Ce se întâmplă în Rusia după anunțul mobilizării parțiale
Recomandări
INTERVIU. „Când sicriele vor începe să se rostogolească, urletele mamelor nu vor mai putea fi ascunse”. Ce se întâmplă în Rusia după anunțul mobilizării parțiale

Bundgaard a venit și cu o serie de argumente, care ar explica dezavantajele purtării măștilor: “Această măsură ar veni cu un preț: oamenii trebuie să plătească măștile, acestea sunt incomod de purtat, dialogul este dificil între oamenii care nu-și văd fața, iar celor care au munci grele, fizice, le-ar fi greu să respire. În plus, nici nu știm cât putem să purtăm o mască pentru a fi eficientă”.

Cardiologul danez a adăugat că poate cea mai mare problemă este că măștile ar putea să creeze un fals sentiment de securitate: “Dacă vă simțiți în siguranță, s-ar putea să vă schimbați comportamentul, poate vă apropiați de oameni și poate nu vă spălați mâinile atât de des. Astfel, ceea ce ar părea o rezolvare, ar putea deveni, de fapt, un factor de înrăutățire a situației”.

El a mai spus că nu crede că problema măștilor de față este atât de urgentă încât guvernul Danemarcei sau autoritățile din domeniul sănătății ar trebui să le solicite fără dovezi privind eficacitatea acestora, precizând că studiul său nu va genera rezultate până la sfârșitul lunii iunie.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
GSP.RO
Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Playtech.ro
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Viva.ro
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
"Un om scris cu litere de aur". Povestea lui Sorin, voluntarul ISU care nu are teamă de nimic şi ajută pe oricine are nevoie. A păzit şi mari actori de la Hollywood
Observatornews.ro
"Un om scris cu litere de aur". Povestea lui Sorin, voluntarul ISU care nu are teamă de nimic şi ajută pe oricine are nevoie. A păzit şi mari actori de la Hollywood
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Știrileprotv.ro
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Reghecampf face botezul fiului, astăzi, la 48 de ore după bătaia cu Anamaria Prodan. Antrenorul a apărut cu ochiul vânăt. Primele imagini de la party. Update
FANATIK.RO
Reghecampf face botezul fiului, astăzi, la 48 de ore după bătaia cu Anamaria Prodan. Antrenorul a apărut cu ochiul vânăt. Primele imagini de la party. Update
Ce nu s-a văzut după finalul imaginilor! O a treia persoană s-a implicat în bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Cine e: "Bătut şi el" | VIDEO
Orangesport.ro
Ce nu s-a văzut după finalul imaginilor! O a treia persoană s-a implicat în bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Cine e: "Bătut şi el" | VIDEO
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi
PUBLICITATE
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi