Dani Mocanu a fost condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare cu executare. În august 2022, manelistul a fost în arest la domiciliu timp de mai bine de un an.
Dani Mocanu începe anul 2025 cu vești proaste din partea instanței. Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat, în primă instanță, la 6 ani și 5 luni de închisoare, într-un dosar ce implică infracțiuni grave precum constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism și spălare de bani. În dosar mai sunt implicate alte nouă persoane, iar decizia vine ca urmare a faptelor comise de artist în perioada 2016-2017.
„Condamnă pe inculpatul M.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de proxenetism săvârşită în perioada 06.2016-01.02.2017. Aplică inculpatului M.D. pe lângă pedeapsa închisorii şi pedeapsa amenzii penale de 300 zile de amendă penală într-un cuantum de câte 500 lei/zi amendă, în total 150.000 lei”, se arată în hotărârea Tribunalului Dâmbovița, potrivit cancan.ro.
Pentru infracțiunea de proxenetism, săvârșită între iunie 2016 și februarie 2017, Dani Mocanu a fost condamnat la cinci ani de închisoare și obligat să plătească suma de 150.000 de lei. În plus, manelistului i s-a interzis să părăsească România timp de cinci ani după ispășirea pedepsei.
Totodată, pentru infracțiunea de spălare de bani, comisă în perioada decembrie 2016 – 30 ianuarie 2017, acesta a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare. Magistrații au decis contopirea pedepselor, stabilind o condamnare finală de 6 ani și 5 luni.
„Condamnă pe inculpatul M.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de spălare de bani […] , săvârşită în perioada 10.12.2016-30.01.2017.
În baza art. 39 al. 1 lit. e N.C.p. contopeşte pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea a închisorii de 5 ani la care se adaugă sporul obligatoriu de 1 an și 5 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse (3 ani, 9 luni și 6 luni) și pedeapsa amenzii penale de 300 zile amendă penală, în total inculpatul urmând să execute pedeapsa totală de 6 ani și 5 luni închisoare şi pedeapsa amenzii penale de 150.000 lei reprezentând 300 zile amendă penală în cuantum de 500 lei/zi amendă”, se mai arată în decizia magistraților.
Dani Mocanu, cunoscut pentru controversele sale și deseori aflat în atenția publică pentru conflicte cu legea, pare să nu scape de probleme juridice.
Gion 10.01.2025, 00:03
A zbârcito mogulii.......................
nakamoto 10.01.2025, 09:21
S-a vedem mai multi manelisti penali condamnati,chiar si pe filiera financiara ca multi se pare ca nu si-au declarat veniturile
luisharcsa 10.01.2025, 14:30
De ce nu i confisca si averea, in cuantumul prejudiciului sa foloaselor de pe urma infractiunii+ amenda penala uriasa?
Mirea 12.01.2025, 17:56
Sa dea Domnul sa gaseasca avocati capabil sa obtina achitarea sau un complet spăghar la Curtea de Apel, astfel incat sa scape de acest necaz, ca e pacat de niste copilasi sa creasca fara tata.