La puțin timp după ce Andrei Perneș a murit într-un accident auto, pe internet a apărut informația potrivit căreia acesta avea afaceri în domeniul imobiliarelor și al construcțiilor, dar și o firmă în domeniul fotografiei. Iar cifra de afaceri ar fi fost de 400.000 de euro!
Chiar dacă părea un afacerist de succes, iată că jurnaliștii de la Fanatik au aflat că Andrei Perneș avea și o datorie de zeci de mii de lei în momentul în care a murit. Mai exact, fostul concurent de la „Mireasa”, show difuzat de Antena 1, se împrumutase în anul 2021 de la un prieten și nu i-a mai dat banii înapoi.
Suma nu pare una foarte mare, ținând cont de cifra de afaceri pe care o avea firma lui Andrei Perneș. Sursa citată notează că fostul concurent de la „Mireasa” a împrumutat 2.500 de euro, dar nu a mai restituit niciodată banii.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13
Cel de la care Andrei Perneș a luat banii l-a dat în judecată în anul 2023 pe fostul concurent din emisiunea de la Antena 1, iar în vara anului 2024 procesul s-a încheiat. Astfel, instanța a decis ca tânărul care acum a murit era obligat să restituie cei 2.500 de euro (12.338 de lei), la care s-au adăugat penalități de întârziere în valoare de 2.009 lei și cheltuieli de judecată de 2.722 de lei. Adică o sumă totală de peste 17.000 de lei!
Recomandări
Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”
Sursa citată mai notează că Andrei Perneș nu ar fi plătit niciodată datoria, chiar dacă a pierdut procesul și nu a făcut apel.
La scurt timp după ce toată țara a aflat că tânărul a murit într-un accident de mașină, Sabrina, cea care i-a devenit soție în emisiunea „Mireasa”, dar de care a divorțat ulterior, a avut o scurtă reacție și a spus că tot ceea ce s-a întâmplat este groaznic.
Și Simona Gherghe, prezentatoarea show-ului de la Antena 1, a reacționat în direct la „Mireasa”, când a aflat că Andrei Perneș a murit, afirmând că vestea este cutremurătoare.
În ce parlament medieval european votul unui singur membru putea bloca o decizie luată de majoritate?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este singurul președinte din istoria SUA care a ajuns în funcția supremă fără să fi fost ales nici ca președinte, nici ca vicepreședinte?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce consta votul cenzitar în Europa secolelor XVIII-XIX?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara cu cei mai puțini locuitori care organizează alegeri democratice?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Existau proceduri electorale pentru poziții religioase în vechiul Egipt?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Viva.ro
Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Adevarul.ro
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Elle.ro
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Unica.ro
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”
Observatornews.ro
"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a venit copilul înapoi sănătos". Mama care şi-a vândut copilul ca la piaţă se declară nevinovată, deşi primise prima tranşă de bani
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum