Designul sicriului reginei pare să fi fost confirmat de Andrew Leverton, de la Leverton & Sons, firma care colaborează cu familia regală.

În urmă cu patru ani, domnul Leverton a declarat pentru The Times că sicriul este făcut din stejar englezesc și căptușit cu plumb.

Utilizarea plumbului previne acumularea aerului și a umidității, ajutând la conservare. Experții spun că sicriele etanșe sunt deosebit de importante atunci când sunt depuse deasupra solului.

Se crede că sicriul reginei a fost construit în urmă cu aproximativ 30 de ani, alături de cel al ducelui de Edinburgh.

„Înțeleg că regina și toți membrii familiei regale au sicrie făcute în timpul vieții… așa că nu există nicio întârziere, sicriul este acolo”, a spus Matthew Lymn Rose, directorul general al A. W. Lymn, The Family Funeral Service.

Conceptul de căptușeală de plumb datează încă din epoca victoriană, când morții trebuiau conservați în sicrie sigilate ermetic, în beneficiul decedatului și al publicului atunci când acestea sunt depuse deasupra solului.

Folosirea plumbului face sicriul foarte greu. Potrivit The Times, sunt necesari opt militari pentru a transporta sicriul reginei. Se stimează că sicriul cântărește între 250 kg și 317 kg.

Emilia Șercan publică plagiatul comis de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, care și-a însușit 92 de pagini din munca a doi profesori într-un curs universitar. Apoi le-a furat de tot lucrarea, semnându-se el
Recomandări

Regina Elisabeta a II-a este înmormântată astăzi, la 11 zile de la deces. Sute de mii de oameni au ieșit pe străzile Londrei să ia parte la procesiune, în timp ce sute de lideri și de membri ai familiilor regale au fost prezenți la Westminster Abbey, acolo unde au avut loc funeraliile de stat.

În jurul orei 18:00, ora României, a început ceremonia de înmormântare care are loc la Capela St. George a Castelului Windsor.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce i-a arătat Anamaria Prodan pe telefon lui Reghecampf: „Mă înjura cu mâinile la spate”
GSP.RO
Ce i-a arătat Anamaria Prodan pe telefon lui Reghecampf: „Mă înjura cu mâinile la spate”
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Playtech.ro
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Ce i-a arătat Prodanca lui Reghe pe telefon, înainte să se bată în plină stradă. Reghe s-a înfuriat și i-a dat o palmă
Viva.ro
Ce i-a arătat Prodanca lui Reghe pe telefon, înainte să se bată în plină stradă. Reghe s-a înfuriat și i-a dat o palmă
"Un om scris cu litere de aur". Povestea lui Sorin, voluntarul ISU care nu are teamă de nimic şi ajută pe oricine are nevoie. A păzit şi mari actori de la Hollywood
Observatornews.ro
"Un om scris cu litere de aur". Povestea lui Sorin, voluntarul ISU care nu are teamă de nimic şi ajută pe oricine are nevoie. A păzit şi mari actori de la Hollywood
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Știrileprotv.ro
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Ileana Stana Ionescu și Andrei Ionescu, poveste de dragoste cum nici în filme nu vezi. Sunt împreună de peste 65 de ani și se iubesc la fel de mult ca-n prima zi
FANATIK.RO
Ileana Stana Ionescu și Andrei Ionescu, poveste de dragoste cum nici în filme nu vezi. Sunt împreună de peste 65 de ani și se iubesc la fel de mult ca-n prima zi
Ce nu s-a văzut după finalul imaginilor! O a treia persoană s-a implicat în bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Cine e: "Bătut şi el" | VIDEO
Orangesport.ro
Ce nu s-a văzut după finalul imaginilor! O a treia persoană s-a implicat în bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Cine e: "Bătut şi el" | VIDEO
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi
PUBLICITATE
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi