Conform credo.ro, în anul 1326 erau trei sultanate turceşti, unul în Damasc, altul în Egipt şi celălalt în Babilon. Turcii şi-au propus ca în momentul în care creştinii veneau la Ierusalim să serbeze Paştele să nu poată sluji, până când nu plăteau o taxă de 9.000 bani de aur.
Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde să dea aceşti bani, dar mai mulţi armeni înstăriţi au decis să se ocupe de acest aspect. Stăpânitorii turci i-ar fi întrebat în acel moment: „De ce iese Sfânta Lumină numai la ortodocşi şi nu iese şi la voi?” Răspunsul a venit prompt: „Pentru că numai ortodocşii slujesc la Mormântul lui Hristos şi pe noi ne-au dat la o parte. Noi plătim şi taxa, Lumina va veni la noi”, au zis armenii.
Turcii le-au pus în vedere că dacă nu va fi aşa cum au promis, armenii vor păţi o ruşine, aşa că l-au luat pe Patriarhul Ioachim şi l-au închis în mănăstirea Sf. Sava, din Ierusalim, împreună cu toţi preoţii.
Văzând acestea, Patriarhul a luat măsuri: „Dacă nu ne lăsaţi să facem slujba la Mormântul lui Hristos, o să facem la biserica Sf. lacob, care este aproape de Mormânt.” Turcii le-au dat voie şi au pus doi generali să stea de pază peste ei, pentru a nu veni vreun creştin la Mormânt. „Nu vă temeţi, că are să se facă minune mare”, a rostit Patriarhul.
Armenii au făcut slujba şi ziua, şi noaptea, dar n-a mai venit Sfânta Lumină. A doua zi, când răsărea soarele Patriarhul a anunţat: „Hristos a înviat!” Atunci, un stâlp de marmură al bisericii Sf. Iacob a crăpat şi a ieşit Sfânta Lumină în vârf, iar Patriarhul a pus o scară şi a luat Sfânta Lumină.
În acel moment, unul dintre generalii turci a strigat: „Cred în Hristos!”, iar după asta celălalt i-a şi tăiat capul cu sabia. Moaştele acestui general turc sunt acolo în Ierusalim şi acest turc este martirul Sfintei Lumini. Distanţa de la Sfântul Mormânt până la biserica Sfântul Iacob unde s-a aprins Sfânta Lumină este de 100 metri, iar stâlpul este pus în altarul locaşului de cult.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.