De un an au avut nevoie românii să învețe să poarte masca pe stradă și doar de o zi ca să renunțe la ea

Comentează

Fotografiile făcute la diferență de 24 de ore în centrul Bucureștiului arată cum oamenii și-au schimbat imediat „portul”. Sâmbătă, 15 mai 2021, este prima zi în care nu mai este obligatorie purtarea măștii de protecție pe stradă. În București, de la primele ore ale dimineții, 9 din 10 cetățeni puteau fi observați fără mască pe față.

Fix în urmă cu un an, pe 15 mai 2020, a fost decretată starea de alertă în România și a fost impusă obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice, inclusiv pe stradă.

Măsura, pe care specialiștii în sănătate publică au decretat-o ulterior ca fiind definitorie în prevenirea infecției cu COVID, a fost cu greu acceptată și respectată de toți românii.

O sumedenie de oameni au suferit. Cei mai radicali, protestatarii antimască au strigat „Jos botnița!”. Oamenii au reclamat, just, lipsa resurselor financiare pentru cumpărarea lor sau pur și simplu au încercat să treacă peste ignorând pericolul. Majoritatea însă s-a conformat și acești oameni s-au numit cu mândrie, între ei, responsabili.

De astăzi, pentru toți masca a dispărut din spațiile libere.

Sus, Piața Unirii vineri - toți oamenii poartă mască pe stradă. Jos, Piața Unirii sâmbătă - în prima zi de relaxare, cei mai mulți oameni au renunțat la mască

Așa arată imagini două zone pietonale intens circulate din București, în ultima zi de restricții și în prima zi de relaxare: Zona Unirii și Piața Romană. Vineri, pe trotuare, la ieșirile de la metrou, 9 din 10 persoane respectau regula, cei fără mască sau cu ea purtată incorect fiind extrem de puțini.

Sus, Piața Romană vineri - toată lumea respectă restricțiile și poartă mască. Jos, Piața Romană sâmbătă - nimeni nu mai poartă mască

Sâmbătă dimineață, oamenii au respectat schimbarea regulii. 9 din 10 persoane nu mai purtau mască, cei care continuau să se protejeze fiind excepții.

În grupuri de cinci, șase persoane, cupluri sau persoane singure, bucureștenii au ales să renunțe la mască. „Nu am crezut că vom fi liberi atât de repede”, a spus cu zâmbetul pe buze unul dintre trecători.

Un an pe repede-înainte...

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
15:09
Anunțul făcut de Andi Moisescu despre emisiunea lui de la Pro TV: „Pentru mine e o surpriză”
Alberto Grecu de la Insula iubirii 2026
15:00
Alberto Grecu de la „Insula Iubirii”, adevărul despre căsnicia sa. A arătat actul de divorț
POLITIC
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), încruntat, face o declarație de presă în timp ce se îndreaptă spre Palatul Cotroceni pentru a-și depune demisia din funcția de prim-ministru la președintele României, 5 mai 2025.
15:00
Guvernul Ciolacu a scos 1,6 miliarde de lei din Fondul de urgență ca să acopere gaura de la pensii, arată raportul Curții de Conturi
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Ultimele știri
15:59
„Nu avem prima bancă sau ultima bancă. În cerc nimeni nu greșește”. Cum a devenit Facultatea de Filosofie un magnet pentru copii
15:50
O fregată rusă a atacat un elicopter al armatei daneze, cu rachete de semnalizare
LiveText
06:43
Violențe la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene / Toate arterele rutiere care converg către Piața Victoriei sunt restricționate / Reacția premierului Ilie Bolojan
15:40
Nick Rădoi, primele declarații după ce s-a întors în România pentru înmormântarea Madalinei Apostol. „De fiecare dată când își revenea, îi părea rău”
TRENDING
LiveText
06:43
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
O pictură vândută cu peste 200.000 de euro la licitație fusese cumpărată cu 86 de euro. Sursă foto: X/End3of6Days9 (Helen) 🇺🇸.
15:27
O pictură cumpărată cu doar 86 de euro de o femeie în urmă cu 60 de ani a fost vândută la licitație cu peste 200.000 de euro
Un aranjament de citrice, bicarbonat, oțet, perii din lemn și o lavetă pe o suprafață de bucătărie.
14:53
Cum să scapi de mirosurile neplăcute din bucătărie folosind doar ce ai prin casă
Patru bărbați pozează lângă un ton de 160 de kilograme la festivalul TunIstra din Croația
14:42
Captură spectaculoasă în Croația: un ton roșu de peste 160 de kilograme, doborât după 36 de minute de luptă
O navă de expediție înaintează pe o cale navigabilă îngustă, înconjurată de munți abrupti acoperiți de zăpadă și stânci golașe
14:37
Turiștii români vor putea merge în croaziere polare în Antarctica și Groenlanda, începând de anul viitor. Afacerea de 1.000.000 de euro anunțată de o companie românească
O mulțime de turiști la intrarea în Vatican Mulți oameni stau la coadă pentru a intra
14:02
Orașul european desemnat cea mai aglomerată destinație de pe continent: „Sunt 7.709 turiști pentru fiecare rezident”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Târgul Național al Mierii
Reportaj
14:30
De ce nu se strică mierea? Secretul din borcan, dezvăluit de apicultori la Târgul Național al Mierii: „Asta o să fac mereu”
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase.  Sursă foto Shutterstock
14:14
Angajați ai magazinelor, înșelați prin metoda „reviziei tehnice”. Banii din aparatele self-pay, transferați către conturi de jocuri de noroc
Cotele Dunării au scăzut semnificativ în septembrie, ajungând sub nivelul din luna precedentă. Sursă foto Shutterstock
13:00
Nivelul Dunării a scăzut dramatic, dar dragarea a fost oprită la Cernavodă din cauza birocrației: contractul a expirat și e nevoie de o nouă Hotărâre de Guvern
Schiță traseu
Exclusiv
13:00
Proiectul uriaș readus pe masa Europei de oamenii de afaceri din Iași: o „autostradă” de 2.000 km între Marea Neagră și Marea Baltică
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!