În urma unor studii realizate pe un eşantion de 2,000 de angajaţi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 55 ani din Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda, Suedia, Africa de Sud şi Rusia s-a concluzionat că suntem mai receptivi la mesaje colorate.

Astfel, dacă vrei ca persoana cu care comunici să răspundă pozitiv, încearcă să-ţi scrii sugestiile, plângerile sau pur şi simplu, informaţia, folosind culoarea verde. În urma studiului, 53% dintre repondenţi au manifestat un caord puternic cu informaţiile, dacă acestea erau pe un fond verde, iar 36% au răspuns pozitiv la chestionarele au fost publicate în negru.

De asemenea, cercetarea a relevat o corelaţie între opiniile extreme şi culoarea roşu. Răspunsurile extreme au fost aproximativ de 3 ori mai multe când au fost folosite chestionare roşii (29%), generând răspunsuri de puternic acord sau dezacord decât în cazul chestionarelor alb-negru(10%). Indiferenţa -a fost corelată cu chestionare albastre sau negre.

Astfel, compania HP cuantifica puterea culorilor prin efectele lor: se pare că oamenii sunt cu 75% mai tentaţi să citească un mesaj colorat, utilizarea culorilor crescând cu 65% gradul de reţinere al acestuia.

Acest aspect nu se aplică doar la emailuri, comunicate sau documente, ci şi în cazul siglelor site-urilor, a fundalului paginilor web şi a ambalajelor produselor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Orașul din România în care au început să se mute mulți oameni. Era aproape mort, dar au apărut fabrici, magazine și companii. Sunt locuri de muncă, e aproape de București și casele sunt încă ieftine
FANATIK.RO
Orașul din România în care au început să se mute mulți oameni. Era aproape mort, dar au apărut fabrici, magazine și companii. Sunt locuri de muncă, e aproape de București și casele sunt încă ieftine
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI