Când a plecat, joi seară, în cursă, nimeni nu s-ar fi gândit că Ovidiu se va întoarce acasă între patru scânduri. Taximetrist la o companie bucureşteană, omul tocmai ieşea dintr-o sală de jocuri de pe bd. Liviu Rebreanu când a izbucnit scandalul. Afară, în mijlocul străzii, Alexandru Ilie se certa cu un alt şofer după ce acesta o înjurase pe prietena sa, care se chinuia să parcheze autoturismul, blocând astfel şoseaua.
Asasinul, arestat pentru 29 de zile
Cum conducătorul auto care se luase de iubita lui a demarat în trombă, toată furia tânărului s-a îndreptat către taximetristul care comenta incidentul. După ce şi-au aruncat unul altuia cuvinte grele, Alexandru, rănit în orgoliu, şi-a pus rapid adversarul la pământ. Cu o sălbăticie de nedescris, tânărul a sărit cu picioarele pe capul taximetristului şi i l-a zdrobit. Medicii l-au găsit pe Ovidiu într-o baltă de sânge, iar legiştii abia au putut să-i refacă faţa, din cauza numeroaselor lovituri primite. Criminalul a fost arestat pentru 29 de zile.
Fiul şoferului, tot taximetrist
Robert, fiul lui Ovidiu Călăţian, e distrus de moartea tatălui. Taximetrist şi el, băiatul, care s-a căsătorit anul trecut, nu-şi poate explica de ce a trebuit ca părintele său să moară astfel. “M-au sunat colegii noaptea să-mi spună ce s-a întâmplat. Era un om bun, îi plăcea să mai joace la aparate. Restul nu ştiu ce să vă spun”, ne-a declarat tânărul.
Colegii victimei: «Nu ne apără nimeni»
Dragoş, 30 de ani: “Nu ne apără nimeni. E riscant să iei pe cineva noaptea, pentru că poate fi orice… nu-i vezi faţă. Dar trebuie să ne câştigăm şi noi pâinea, să avem ce pune pe masă”.
Gabi, 25 de ani: “Nu plec niciodată de acasă fără bâtă. M-a scos din încurcături de mai multe ori. Nu avem nici un fel de protecţie, nimănui nu-i pasă de noi. Puteam oricând cădea victime”.
Decebal, 32 de ani: “Doar Dumnezeu ne apără. Am şi spray paralizant, şi bâtă. Noaptea se urcă în maşină drogaţi, curve, vagabonzi. Chiar am trecut, recent, printr-o tentativă de jaf”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro