Stresul profesorilor este aproape dublu

Studiul, realizat pe un eșantion de 1.518 educatori, învățători și profesori din mediul urban și rural, arată că 38% dintre respondenți se gândesc frecvent să renunțe la profesia didactică.

Potrivit cercetării, această intenție este strâns legată de numărul mare de situații stresante întâlnite la catedră și de volumul ridicat al sarcinilor birocratice acumulate pe parcursul anului școlar.

Mai mult, 51% dintre profesori spun că se confruntă frecvent cu situații stresante la locul de muncă, un nivel superior celui înregistrat în rândul medicilor de familie (45%) și aproape dublu față de media populației urbane active (26%).

Burnoutul afectează unu din șapte profesori

Cercetarea arată că 14% dintre cadrele didactice prezintă un risc ridicat de burnout, comparativ cu 10% în cazul medicilor de familie.

Cele mai afectate categorii sunt:

  • profesorii cu vârsta sub 45 de ani;
  • cadrele didactice din învățământul gimnazial;
  • profesorii din București.

În ciuda dificultăților, 39% dintre profesori declară că au un nivel ridicat de satisfacție profesională, procent comparabil cu cel al medicilor de familie.

De asemenea, 84% dintre respondenți apreciază colaborarea cu colegii, iar 76% spun că au acces la programe de formare profesională.

„Este un semnal de alarmă”

Președintele și fondatorul InIm Institute, Simona Baciu, atrage atenția asupra importanței stării de bine a profesorilor.

„Istoria ne va judeca nu după câte reforme am scris pe hârtie, ci după cât de bine am înțeles că oamenii sunt cei care schimbă educația. Prin cercetările pe care le dezvoltă, InIm Institute își propune să aducă în prim-plan starea de bine ca fundament al unui sistem educațional sănătos. Credem că investiția în starea de bine a profesorilor este cea mai valoroasă investiție pe care o putem face în viitorul unei națiuni”, a spus aceasta.

La rândul său, Oana Moșoiu, lector doctor în Științele Educației la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, consideră că rezultatele studiului ar trebui să reprezinte un avertisment pentru întregul sistem educațional.

„Nu putem vorbi sincer despre starea de bine a elevilor fără să privim cu aceeași seriozitate spre starea de bine a profesorilor. Datele barometrului arată semne clare de oboseală, burnout și presiune administrativă în rândul cadrelor didactice, mai ales la gimnaziu, liceu și în cazul profesorilor cu vechime”, a subliniat Oana Moșoiu.

Specialista avertizează că problema nu mai poate fi ignorată: „Este un semnal de alarmă: dacă vrem copii echilibrați, avem nevoie de profesori sprijiniți, ascultați și protejați. Starea de bine a profesorilor nu mai poate fi tratată ca o temă secundară, ci ca o prioritate sistemică”.

Rezultate BAC 2026 – toate lucrările au fost corectate!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.